Ce mândră e Silvia Dumitrescu de băiatul ei: „Iubire nemărginită şi darul lui Dumnezeu”

21 iulie 2017 16:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Iuiian Ochescu, fiul Silviei Dumitrescu, a împlinit ieri 24 de ani. Artista și soțul ei, Florin Ochescu, au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Iulian, care a dovedit un talent nemaipomenit în muzică.

Băiatul a ales calea muzicii clasice și a urmat cursurile Colegiului Național de Muzică “George Enescu” și ale Universității Naționale de Muzică din București. Este membru al grupului Ludens Piano Trio și a susținut, până la această vârstă, numeroase turnee atât în țară cât și peste hotare. 

De ziua lui, Silvia Dumitrescu i-a dedicat un mesaj emoționant pe contul său de Facebook. „În urmă cu 24 de ani, la ora 9 dimineaţa am simţit cel mai frumos sentiment de pe pământ, când mi-am ţinut fiul în braţe!!! Iubire nemărginită şi darul lui Dumnezeu, Iulian Ochescu, fructul dragostei noastre, al părinţilor Silvia şi Florin Ochescu! La mulţi ani fericiţi şi împliniţi, cu succese şi multă iubire, să-i emoţionezi pe toţi cu muzicalitatea ta!!! Petrecem şi cântăm în familie la „Papa la Soni” Vama Veche!” Într-un interviu acordat revistei OkMagazineSilvia Dumitrescu avea să spună că Iulian este cea mai mare realizare a vieții ei

 „Ambii parinti m-au indrumat spre pian de la cinci-sase ani, insa n-au pus niciun fel de presiune pentru ca eu sa urmez cariera asta. Atunci nu aveam putere de decizie. Insa este foarte important ca mi-a placut. De mic am fost mai retras, mai timid, si asa sint si acum. Am invatat sa imi fac singur treaba“, avea să spună Iulian pentru Revista Vip

În ceea ce privește viața de familie, Silvia Dumitrescu a fost întodeauna foarte zgârcită la vorbă. Se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți chitariști ai țării, Florin Ochescu, dar cei doi nu și-au discutat niciodată relația prin ziare sau la tv. Satisfacții sau probleme, pe toate le-au trăit cu discreție, departe de ochii curioșilor.

Mai multe