Ce mare s-a făcut băiatul lui Mircea Badea! Deja se „antrenează" cu tatăl lui
Prezentatorul Tv a publicat o poză pe blogul său personal, în care se antrenează alături de fiul lui, Vlad. Copilaşul se uită la desene animate, în timp ce Mircea Badea (41 de ani) face sport şi se amuză pe seama micuţului.
Realizatorul emisiunii „În gura presei” se mândreşte cu odorul lui, care are doar un anişor. Poza cu cei doi a strâns 4.000 de aprecieri, într-un timp foarte scurt de la publicare. Prezentatorul a pus şi o descriere amuzantă imaginii: „Eu o ard în planşă, el o arde în transă”. Mircea Badea şi Carmen Brumă (38 de ani) sunt împreună de 10 ani, iar anul trecut au devenit părinţi pentru prima oară, la data de 14 mai. Micuţul are deja admiratori printre fanii realizatorului Tv, care au comentat de zor la fotografie şi l-au complimentat pe Vlăduţ.
„Un copil superb!, Să vă trăiască. Se citeşte pe chipul lui că este un copilaş ager, isteţ şi nu mai puţin inteligent”, este unul din sutele de mesaje trimise de fani, pe reţeaua de socializare Facebook.