Ce mare s-a făcut băieţelul lui Ellie White! Mihăiţa a fost în centrul atenţiei la un eveniment
Fiul de patru ani al solistei Ellie White şi al lui Doru Tincă, Mihăiţă, a fost marţi seara la film, în mall-ul din Băneasa. Puştiul a crescut şi s-a înălţat, astfel că cei care l-au văzut la avanpremiera filmului “„Marele Uriaş Prietenos” au remarcat imediat ce mult a crescut micuţul.
Însoţit de mama lui, Ellie White şi de tatăl lui, Mihăiţă a fost în centrul atenţiei marţi seara. Puştiul s-a simţit în largul lui în holul cinematografului unde personaje de basm cu baloane şi un uriaş i-au întâmpinat şi s-au jucat cu micii spectatori.
Puştii veniţi la film alături de părinţi au avut parte de multe surprize: ei au câştigat cărţi cu povestea peliculei şi s-au lăsat pictaţi pe faţă de artişţi specializaţi. Mihaiţă a vrut să fie pictat şi el şi s-a jucat cu alţii micuţi, înainte de a intra în sala de cinema alături de părinţii lui.
„Marele Uriaş Prietenos”, un film pentru cei mici
„Marele Uriaş Prietenos”, ecranizare după îndrăgitul roman omonim al lui Roadl Dalh, are premiera naţională pe 2 septembrie. Regizată de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Marele Uriaş Prietenos (Mark Rylance) e extrem de amabil şi gentil. Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.