Ce mare s-a făcut fiul lui Bebe Cotimanis!
Tare mândru trebuie să fie Constantin Cotimanis de fiul său, Matei. Băiatul s-a făcut înalt ca bradul, practică tot felul de sporturi, e pasionat de fotografie şi se pare că moşteneşte pasiunea pentru actorie a tatălui său.
La doar 14 ani, elev în clasa a IX-a la un liceu din Bucureşti, Matei deja priveşte lumea de sus. La propriu. Băiatul este cel mai înalt din clasă, dar şi din propria familie, ajungând să măsoare 1,91 metri. „M-a întrecut şi pe mine, care am 1,86”, spune actorul. Seamănă ca două picături de apă atât la trăsături, cât şi la pasiuni. Băiatul a fost încă de mic atras de teatru, anunţându-şi părinţii că vrea să se facă şi el actor.
„Când era în clasa a cincea, a jucat într-o piesă alături de colegii lui. Bebe i-a ajutat pe toţi şi cred că lui Matei i-a plăcut momentul. Nu a zis nimic atunci, însă când a terminat clasa a şaptea ne-a informat că vrea să se facă actor. Mai e până atunci, deocamdată trebuie să se ocupe de şcoală, să stăpânească toate materiile, că actorie poate să facă acasă, cu tatăl său. Bebe a promis că-l susţine şi-l învaţă”, a povestit pentru Click! Florina Mărcuţă, soţia actorului.
De altfel, toată familia are înclinaţii artistice. Mama lui Matei este make-up artist şi şefă a unei şcoli de machiaj din Bucureşti, iar sora lui realizează producţii de filme.