Ce mult i-a crescut burtica lui Sore! Mai are puțin și naște
Sore Mihalache (26 de ani) este în culmea fericirii. Artista mai are puțin și va deveni mămică. I-a crescut burtica, însă nu s-a îngrășat foarte tare. Vedeta se pozează de zor și își ține fanii la curent cu tot ce face, prin intermediul rețelelor de socializare.
Gravidă în opt luni, Sore de-abia așteaptă să o aducă pe lume pe micuța Erin. Cântăreața nu se sfiește să își arate burtica, iar sarcina a făcut-o să radieze. Aproape în fiecare zi, artista publică imagini cu ea, pe contul său personal de Facebook, spre bucuria miilor de fani. Recent, vedeta s-a pozat într-o ținută care îi evidenția burtica.
Sore a făcut marele anunț pe Facebook, în octombrie 2015. Ea le-a spus fanilor săi că va deveni mămică, într-un mesaj emoționant: „„Dragii mei, trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi îmi doresc să împart cu voi fericirea ce-o simt, unică pentru o femeie... voi fi mămică. Piesa si clipul de mai jos reflectă exact ceea ce trăiesc acum şi mă bucur să transmit asta, inedit, muzical”.