Ce operație estetică și-a făcut iubita sexy a lui Dorian Popa
Amândoi sunt preocupați de imagine, însă cel mai recent a trecut printr-o transformare doar ea. Este vorba despre Claudia Iosif, iubita lui Dorian Popa, care de curând și-a micșorat nasul. Bruneta este extrem de încântată de schimbarea pe care a avut-o într-o clinică estetică.
Dacă pe Dorian Popa (31 de ani) îl întreabă frecvent fanii când o să își facă o intervenție pentru a scăpa de nasul proeminent, iată că iubita i-a luat-o înainte. Claudia Iosif (37 de ani) a apelat de curând la serviciile unui medic estetician pentru a-și modela nasul. După ce în trecut și-a mărit sânii și și-a modelat talia cu ajutorul unei liposculpturi, iată că acum sexoasa brunetă a trecut din nou prin experiența unei operații estetice, de data aceasta la nivelul feței.
Nemulțumită de forma nasului, dar și pentru a scăpa de niște probleme de sănătate, ”Babs”, așa cum este alintată, s-a operat luna trecută la un medic renumit, care i-a rezolvat ambele probleme, și pe cea estetică, dar și pe cea respiratorie. După cum se poate vedea în fotografiile de dinainte de această operație, iubita lui Dorian avea un profil normal, nu foarte mare, nici strâmb sau încovoiat, însă acum este fix așa cum și l-a dorit: micuț și cârn. Dorian a făcut un instastory prin care mulțumește medicului care i-a operat iubita, dar o și felicită pe aceasta pentru curaj. Acum Claudia arată ca o păpușă și parcă seamănă cu una dintre surorile Kardashian.
Citește și:
Tot ce trebuie să ştii despre rinoplastie
7 vedete din România care şi-ar dori aceste imagini şterse de pe Internet