Ce planuri-șoc și-a mai făcut Brigitte Năstase cu iubitul tinerel

12 noiembrie 2018 16:28   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au divorțat pe 26 septembrie, după 7 ani de mariaj, dar Brigitte și Ilie Năstase ne surprind în fiecare zi. Duminică, fostul tenisman a făcut repetiții de nuntă cu Ioana Simion, iubita lui, iar fosta lui soție, Brigitte, și-a propus să devină mămică a treia oară. Celebra brunetă vrea, totodată, să scape și de celebrul nume Năstase.

Brigitte Năstase (41 de ani) s-a logodit săptămâna trecută cu asociatul ei, Corneliu Oană (34 de ani) și, în semn de iubire, și-au pus pe degete niște bijuterii prețioase, iar tânărul a trecut la religia ei penticostală. S-au mutat împreună și, cine știe, s-ar putea ca în vară să ne surprindă și cu o nuntă de fițe, însă până atunci, Brigitte are alte gânduri, întrucât își dorește să treacă din nou prin experiența maternității. A vrut să aibă un copil și când era căsătorită cu Ilie însă, după cum a spus ea, acesta a refuzat-o vehement.

”Îmi doresc să am un copil. O familie doar așa este împlinită”, ne-a spus Brigitte, care deși are 41 de ani, se gândește că un astfel de eveniment i-ar da și mai multă energie (n.r. ea mai are o fetiță de 9 ani și un băiat de 18). Nici nunta cu Cornel nu este un subiect închis, iar dacă va face acest pas, va renunța lejer la numele ”Năstase”. ”Nu țin cu dinții de acest nume. Dacă mă voi căsători, evident că voi lua numele soțului”, a spus bruneta în ziua în care a divorțat de Ilie.

Nici fostul mare tenisman nu stă cu mâinile în sân, iar duminică, Ilie Năstase și Ioana Simion au șocat și ei cu vestea că s-ar fi căsătorit, la Slănic Moldova, în prezența primarului Gheorghe Baciu. Contactaţi de Click!, "mirii" au negat că s-ar fi cununat, ci ar fi făcut mai degrabă o repetiţie pentru momentul care probabil va urma. Brigitte a aflat de pe Facebook despre “cununia” lui Ilie și l-a felicitat, oferindu-i și un sfat. ”Doresc să îi urez Ioanei și lui Ilie casă de piatră! Și sper ca fostul meu soț să fi învățat ceva din greșelile enorme făcute în căsnicia noastră, sper din tot sufletul să nu le repete, dacă își dorește cu adevărat să fie fericit, asta pentru că nici o femeie care iubește cu adevărat nu poate accepta să își împartă iubirea cu N alte”. 

Mai multe