Ce pofte are Feli în timpul sarcinii! Artista s-a dat de gol pe Instagram

20 iunie 2018 17:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cântăreața Feli Donose urmează să devină mămică, artista fiind extrem de emoționată cu privire la momentul nașterii. Ca orice gravidă, vedeta poftește la diverse mâncăruri, iar în cazul lui Feli se pare că dulciurile sunt preferatele bebelușului din burtică.

Feli nu se ferește să le arate urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare mâncărurile cu care se răsfață pe perioada sarcinii. Artista a publicat pe Instagram, la secțiunea „Story”, o poză cu o clătită de toată frumusețea, cu ciocolată și banane. Se pare că vedeta și micuțul bebe din burtică au poftit să mănânce ceva dulce, iar Feli a luat imediat inițiativă. Înainte să se apuce de mâncat însă, cântăreața a ținut să împărtășească acest moment și cu prietenii virtuali de pe Instagram.

Vedeta a vorbit în trecut despre poftele pe care le are, în emisiunea „‘Neatza cu Răzvan și Dani”, catalogându-le ca fiind destul de ciudate. În ceea ce privește sarcina în sine, Feli a susținut că este mai sensibilă, sarcina schimbând-o din acest punct de vedere, și că se simte mult mai frumoasă. „Sunt tripolară. Schimb stările foarte des. Treaba cu sarcina te schimbă. E o chestie care se întâmplă și pe care o spun fără nici o rușine și anume că mă uit în oglindă la mine și mi se pare că sunt mai frumoasă. E o etapă faină în care sunt și așa paranoia pentru că e primul copil. Am foarte multe frici, dar de exemplu dacă ar fi după mine, pentru copil aș face câte un ecograf în fiecare zi. Treaba cu nașterea este una dintre cele mai mari frici din viața mea”, a explicat Feli Donose, la emisiunea „Răi Da' Buni”. 

Mai multe