Ce s-a întâmplat cu ancheta în cazul morţii lui Gyuri Pascu

22 octombrie 2018 19:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pe 26 septembrie 2016, actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu s-a prăpădit în casa fostei sale soții. Avea 55 de ani și a intrat în stop cardio respirator. Avea probleme cu inima, pe fondul diabetului preexistent.

A venit Ambulanța la el de trei ori, iar medicul primului echipaj, care a ajuns la ora 3.23, a fost sancționat după moartea actorului cu diminuarea salariului. Comisia de disciplină stabilise faptul că doctorița Anca Dobre a venit la caz cu trusa incompletă și că nu l-a pus pe Gyuri să semneze că refuză transportarea la spital. La ora  4.42  și 4.53 soția actorului a sunat din nou pentru a anunța agravarea stării pacientului. Cel de-al doilea medic nu a mai putut face nimic ca să-l salveze. Anca Dobre a contestat sancțiunea în instanță, mai ales că fosta soție a artistului, Daniela Marin, a declarat că ”acesta îşi revenise complet şi nu mai existau nici măcar simptomele atacului de panică”. Astfel că medicul a câștigat procesul cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov atât pe fond, cât și la recurs, iar instituția a fost nevoită să anuleze sancțiunea, și să plătească cheltuieli de judecată de 3.500 lei. 

Mai multe