Ce sacrificii a făcut Andra pentru carieră de-a lungul timpului
Andra are o perioadă foarte încărcată acum de sărbători și muncește foarte mult. Vedeta a mărturisit că de-a lungul timpului, ea a trebuit să renunțe la multe lucruri pentru cariera ei de artist, dar și om de televiziune.
Andra a împlinit recent 18 ani de carieră și a declarat că această perioadă a fost extrem de aglomerată și tensionată. De ceva vreme, Andra nu mai are timp liber aproape deloc deoarece este implicată în foarte mult proiecte, atât artistice, cât și media.
Andra este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, iar ea face tot posibilul pentru a se împărți între cariera profesională și familia pe care o are alături de Cătălin Măruță.
„Vezi, dacă sunt mai multe frumoase, cred că le uiți pe cele grele. Au fost cu siguranță momente grele, dar astea sunt orele în care nu prea dormi, oboseala și faptul că nu mai ai neapărat timp liber. În momentul în care am devenit mamă, chiar că s-a risipit timpul meu liber. Deci dacă sufăr după ceva este după timp liber, dar probabil în acest timp aș face tot ceva legat de muncă. Aș studia mai mult sau aș merge la un film, cam asta ar fi relaxarea mea, dar prefer ca timpul liber pe care-l mai am să îl petrec cu copiii mei”, a declarat Andra pentru Viva.ro.