Ce sexy e Ramona, colega lui Ristei de la «Prietenii de la 11»
La cei 25 de ani ai săi, Ramona Olaru este una dintre cele mai sexy apariţii de la Antena 1. Coprezentatoarea lui Florin Ristei, de la emisiunea matinală ”Prietenii de la 11”, de la Antena 1, are un corp de invidiat şi nu face eforturi ca să arate aşa de bine.
”Nu fac nimic special, să ştii. Toată lumea o să zică: «Alta care spune că nu face nimic». Aşa sunt de la Mama Natură şi sper să mă ţină aşa cât mai mult”, spunea ea, pentru Click!, în urmă cu câteva luni. În plus, blondina cu ochi migdalaţi nu este doar frumoasă, ci şi absolventă a Facultăţii de Agronomie şi are un master în Inginerie. Şi unde mai pui că este şi amuzantă, fiind responsabilă cu buna- dispoziţie pe micul ecran.
Fotoreporterii Click! au surprins-o, zilele trecute, pe Ramona Olaru, în zona Piaţa Chibrit, unde s-a oprit să savureze o cafea. A fost o adevărată apariţie, în nota în care s-a consacrat: sexy! A purtat o fustă albă care îi punea în evidenţă picioarele lungi şi bronzate. Vedeta a coborât din maşina de fiţe, un Audi în valoare de 30.000 de euro, apoi s-a oprit să îşi savureze licoarea energizantă.