Ce sexy sunt Bănică şi Marin de când se iubesc cu tinerei!

7 septembrie 2014 21:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-au căsătorit din dragoste, însă s-au despărţit cu ură! Cu toate acestea, Andreea Marin şi Ştefan Bănică nu şi-au aruncat vorbe grele în public şi au găsit puterea să se resemneze alături de noii lor parteneri de viaţă, Tuncay Ozturk, respectiv Lavinia Pârva. De când s-au reîndrăgostit, cei doi au descoperit parcă şi elixirul tinereţii.

Încă mai există prejudecăţi legate de vârsta partenerilor de viaţă, însă Andreea Marin (39 de ani) şi Ştefan Bănică jr. (46 de ani) nu ţin cont de gura lumii. Vedeta tv şi rocker-ul au avut o căsnicie de şapte ani, din care a rezultat o fetiţă, Violeta.

Au fost căsătoriţi timp de 7 ani

Au anunţat că divorţează în ianuarie 2013, pe Facebook, apoi, la puţin timp, ambii au reuşit să-şi refacă vieţile, iar traiul post-divorţ e chiar roz, iar asta se poate vedea de la o poştă.

Fotoreporterii Click! l-au surprins pe Ştefan Bănică jr. zilele trecute, în faţa teatrului Metropolis, alături de actorul George Ivaşcu, bunul său prieten. Rocker-ul se iubeşte cu Lavinia Pârva (29 de ani), şi ea cântăreaţă, dar mai tânără cu 17 ani decât el, iar starea de bine din cuplu se regăseşte în atitudinea şi vestimentaţia tinerească adoptată de artist. „Fane” a apărut ca un adevărat star hollywoodian pe străduţa bucureşteană: cămaşă albă, descheiată la primii nasturi, blugi prespălaţi şi botine negre, ţinută accesorizată cu un lanţ cu plăcuţă, inele de argint, ochelari de soare şi, bineînţeles, pachetul de ţigări.

Pe Ştefan Bănică şi pe Lavinia Pârva îi despart o diferenţă de vârstă de 17 ani. Oficial, cei doi sunt împreună din septembrie 2013, însă în 2011 fotoreporterii Click! au surprins-o pe solistă intrând în blocul în care Ştefan deţine un apartament.

Pe aceleaşi străzi bucureştene, mai precis în apropierea unui magazin cu hrană pentru animale, Andreea Marin putea fi confundată zilele trecute cu o adolescentă. Încălţată cu sandale ce-i puneau în evidenţă gleznele subţirele, „Zâna” nu s-a sfiit să îmbrace o rochie destul de scurtă, care i-a lăsat la vedere coapsele, mai ales atunci când adia vântul. A asortat o geantă albastră cu ciucuri şi şi-a ascuns faţa sub ochelari de soare. Ca şi în cazul fostului soţ, se vede din avion că e fericită. “De vină” este Tuncay Ozturk, medicul turc mai tânăr cu 11 ani decât ea.

Pe Andreea Marin şi pe Tuncay Ozturk îi desparte o diferenţă de vârstă de 11 ani. Cei doi sunt împreună din aprilie 2013, iar în decembrie s-au căsătorit în secret.

Şi psihologii au o explicaţie pentru starea de bine pe care ţi-o dă o relaţie cu un partener mai tânăr. “Faptul că partenerul este mai tânăr, induce individului stimuli de a răspunde activ aşteptărilor celuilalt, îi dă dorinţa şi energia de a ţine ritmul. Acest gen de relaţii sunt generatoare de resurse psihologice, încât le putem compara cu o sursă permanentă de energie”, a declarat, pentru Click!, psihologul Keren Rosner. 

Mai multe