Ce spaimă a tras Brigitte Năstase! Fiul ei s-a aflat în pericol
Abia s-a liniştit pe plan amoros că Brigitte a mai tras o sperietură! Soţia lui Ilie Năstase a intrat în mare panică, miercuri (7 decembrie) după ce fiul ei s-a aflat în pericol. O vilă din zona Piața Romană din apropierea Colegiului german Goethe a luat foc, iar elevii care la acea oră se aflau la cursuri, au fost evacuaţi. Pompierii au blocat strada pentru a stinge incendiul, iar părinţii au alergat într-un suflet la şcoală.
Elevii de la Liceul german Goethe, din apropiere, au fost evacuați miercuri preventiv, iar părinţii chemaţi la şcoală. Într-un suflet a venit şi Brigitte , care a alergat pe străzi. Bruneta nu a putut să intre cu maşina şi s-a certat şi cu pompierii care i-au interzis accesul chiar şi pietonal în zona afectată de incendiu.
Disperată că poate fiului ei, Robert Sfăt, în vârstă de 15 ani, i s-a întâmplat ceva, vedeta şi-a croit drum printre autospeciale şi a ajuns la unitatea de învăţământ pentru a se convinge că totul este în regulă. "Nu mă interesează!", a strigat vedeta care a trecut fără să o poată opri cineva. Avea şi motive de îngrijorare dacă stăm să ne gândim că două persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre un bărbat cu arsuri şi o femeie care a suferit un atac de panică.
Pompierii au trimis opt maşini de intervenţie şi alte trei de stingere a focului la înălţime. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de maşinile parcate pe toată stradă. În plus, nici hidrantii din zona nu aveau presiune.
În urma verificărilor se pare că incendiul ar fi fost declanşat de un scurtcircuit, după ce o femeie ar fi încercat să înlocuiască un bec.