Ce spune Alexandra Stan despre divorţul părinţilor ei!

19 noiembrie 2014 8:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Discretă cu viaţa personală, Alexandra Stan (25 de ani) a vorbit pentru prima dată despre divorţul părinţilor ei. Vedeta s-a arătat uşor confuză la aflarea veştii că cele mai importante persoane din viaţa ei sunt în pragul separării, însă a fost sfătuită să se ocupe de cariera muzicală.

Acţiunea de divorţ a fost depusă pe 2 octombrie de mama artistei, cererea urmând să primească termen, cel mai probabil, la începutul anului viitor. Surse apropiate familiei Stan au dezvăluit că neînţelegerile dintre Daniela şi George Stan au început odată cu scandalul naţional declanşat de fiica lor acum un an. În iunie 2013, Alexandra a apărut desfigurată la toate posturile TV şi a povestit cu detalii şocante cum a fost bătută de managerul Marcel Prodan. Cântăreaţa, care are mari probleme în familie, a primit asigurări din partea părinţilor că nu trebuie să fie îngrijorată în ceea ce-i priveşte.

După scandalul cu fostul manager Marcel Prodan, Alexandra Stan (25 de ani) a revenit în forţă pe scena muzicală. Are concerte şi lucrează de zor la următorul single, aşa că nu este la curent cu divorţul părinţilor săi. Daniela şi George Stan au depus acţiunea de divoţ pe 2 octombrie, însă au vrut să-şi menajeze fiica în privinţa problemelor personale.

"Nu ştiu prea multe despre divorţul părinţilor mei. Mi-au spus să nu-mi fac griji şi să-mi văd de carieră, aşa că le-am urmat sfatul. Eu întotdeauna îi voi iubi şi susţine indiferent de ce se va întâmpla. O să o iubesc şi pe mama, şi pe tata chiar dacă au divorţat sau nu. Nici nu ştiu dacă e adevărat că au divorţat. Oamnenii se mai ceartă, mai iau decizii, apoi le pare rău, i-am întrebat şi mi-au spus că nu au de ce să-mi fac griji. E viaţa lor şi nici un copil nu are puterea să despartă nişte părinţi, aşa cum nu are puterea nici să-i împace. Fiecare e liber să-şi trăiască viaţa cum doreşte şi cu cine doreşte. Încă mă bucur după turneul din Japonia din această vară, care a fost un real succes şi mă pregătesc să lansez o piesă nouă în colaborare cu un celebru artist român", a declarat, pentru Click, artista, prezentă marţi seara la la deschiderea magazinului Isabel Garcia din Bucureşti.

De sărbători, cântăreaţa a spus că cel mai probabil se va afla în Turcia.

Mai multe