Ce spune Andreas Petrescu despre băiatul pe care-l are cu Augusta Lazarov

21 decembrie 2014 17:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Joi (18 decembrie), așa cum a anunțat site-ul ziarului Click! în exclusivitate, Augusta Lazarov (39 de ani) și Andreas Petrescu (38 de ani) au devenit părinții unui băiețel de nota 10.

Vineri, actorul a făcut primele declarații pentru Click!, ba chiar a spus cum îl alintă pe cel mic.

Pentru că a fost obligat de alți curioși să divulge și alte amănunte despre bebeluș, Andreas a făcut o declarație publică, pe contul său de Facebok: „Pentru cei care îmi cer amănunte: băiețelul meu abia născut nu și-a exprimat acordul în vederea divulgării lor. Cifrele nu sunt importante (lungime, greutate). E un tip bine, înalt, deși nu îți dai seama, pentru că stă mai mult lungit. Are privirea cuceritoare a mămicii lui și un zâmbet care nu te poate lăsa indiferent. Chiar am observat că fetițele își aruncau priviri una alteia atunci când a fost adus în camera nou-născuților. De asemenea, pot preciza că majoritatea plâng atunci cand este luat de lângă ele. Să îți pui o dorință de Crăciun. Și să crezi în ea. Dacă ți-a spus cineva că Moș Crăciun nu există, e nebun”.

Mai multe