Ce spune Dan Bittman despre fiul lui, anchetat într-un dosar de trafic de droguri
Detalii halucinante ies la iveală despre fiul cel mare al lui Dan Bittman (56 de ani), Alexandru (20 de ani), anchetat într-un dosar privind traficul de droguri. Tânărul a fost audiat de procurorii de la DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) într-un dosar privind traficul și consumul de droguri.
Oficialii DIICOT au confirmat pentru Click! existența unui dosar în care a fost implicat Alexandru Bittman, cu precizarea că acest dosar este mai vechi. În urma audierilor, procurorii au decis să nu îl pună pe Alexandru sub acuzare. Cantitatea de droguri cu care a fost depistat fiul lui Bittman era destinată consumului personal și nu era deținută în vederea comercializării, astfel că nu a putut fi acuzat de trafic de stupefiante.
Contactat de Click!, Dan Bittman, solistul trupei Holograf, i-a luat apărarea fiului său cel mare și a fost destul de rezervat în declarații. „Este o prostie tot ce se spune, este o prostie a presei! Punct!”, ne-a declarat Bittman.
Alexandru Bittman se ocupă de afacerile familiei
În urmă cu șase luni, liderul trupei Holograf se declara foarte mândru de fiul Alexandru pe care îl lăuda că este responsabil și capabil să gestioneze afacerea de 500.000 de euro a familiei, parcul nautic situat pe Lacul Sulimanu, la 49 km de Bucureşti.
„De mai multe luni, băiatul cel mare se ocupă de afacere, eu nu prea mă mai duc pe acolo. Văd că se descurcă foarte bine și sunt mândru de el. Nu are un program exact de muncă, lucrează de joi până sâmbătă. Am vrut să fac asta pentru că mi-am dorit să știe și să învețe ce înseamnă aia responsabilitate, stabilitate, cum este să lucrezi cu banii sau cu tot felul de oameni. Plus cel mai important este să știe ce înseamnă să lucrezi cu actele”, ne declara Dan Bittman, la finalul anului trecut.
Alex Bittman a moștenit pasiunea pentru artă a părinților și activează ca artist de muzică electronică și de trap. În urmă cu doi ani, se intitula DJ Sybro și lansa un EP cu patru piese: „999”, „Cicadia”, „Crockets” și „Showdown”. În prezent, activează în cadrul proiectului Alex și Tugay & Tugay. Piesele celor doi băieți au succes în rândul tinerilor datorită versurilor fără perdea. Textele melodiilor sunt pline de referiri explicite la sex și la consumul de droguri. Printre pasiunile lui Alex se numără sporturile extreme și filmele de groază pe care le urmărește alături de prieteni.
De la 17 ani, Alexandru Bittman a lucrat ca DJ, barman și picol
Alexandru este fiul cel mare al vocalistului Dan Bittman și al textierei Liliana Ștefan care au împreună încă doi băieți, Patrick (15 ani) și Mark Nicolas (12 ani). Alex muncește de la 17 ani, din clasa a XI-a, când punea muzică în cluburi pentru că nu voia să depindă total de banii părinților. „Prima lui slujbă part-time a durat o lună și jumătate, la Clubul Diplomaților, unde făcea de toate, de la barman la picol. Apoi a lucrat la parcul nautic A2 Awake”, spunea Bittman pentru Click!. Alex Bittman a încheiat Bacalaureatul cu media 7,36. La Limba Română a obținut nota 6,65, la Matematică 6,40, iar la Biologie, 9,05.
Şi alţi copii VIP au avut ptobleme
Nu doar liderul trupei Holograf se confruntă în familie cu problema drogurilor. Și fiul cel mare al chitaristului Marian Ionescu (56 de ani) de la Direcția 5, Carmin (33 de ani), a fost anchetat anul trecut de DIICOT în dosarul „Droguri pentru VIP-uri”. La fel ca Dan Bittman, Marian Ionescu a negat că băiatul lui, chitarist și el în trupa tatălui, ar consuma astfel de substanțe. Când avea 21 de ani, Carmin Ionescu a fost amorezat de Anna Lesko și a căzut într-o depresie severă după ce vedeta l-a părăsit. Tânărul a fost internat de părinți pentru tratament specializat la Spitalul „Alexandru Obregia” din Capitală.
Un alt caz celebru e fiul adoptiv al cântăreței Luminița Anghel (50 de ani), David Pușcaș (24 de ani). Tânărul a recunoscut deschis la TV că a căzut în patima drogurilor și că a avut probleme grave din cauza consumului de stupefiante, însă nu a fost anchetat de autorități. David susține că a scăpat de dependența de droguri care l-a obligat la un moment dat să se dea singur pe mâna medicilor. „Când am început să consum, nu aveam probleme deloc nici în familie, nici în viața socială. Am început din curiozitate și apoi mi-a plăcut foarte mult și am continuat. M-am oprit singur când am avut un episod la Salvare. Mi s-a făcut extrem de rău. Administrasem o doză foarte puternică și nu am putut să o controlez. Eram la o petrecere și m-am dus singur la echipajul SMURD deplasat special în zonă. Aveam pulsul extrem de mare. Și-au dat seama imediat ce aveam”, a declarat David Pușcaș.