Ce spune Marcel Pavel după întâlnirea cu Mircea Dinescu. La început nu s-au vorbit "de bine"

13 decembrie 2020 20:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marcel Pavel a fost invitatul lui Mircea Dinescu în celebra emisiune „Politică şi delicateţuri”, de la TVR1, iar la început întâlnirea dintre ei nu se anunța deloc una relaxată. La final, ambii au recunoscut că a fost peste așteptări.

„Sincer să fiu, mi s-a părut un pic distant, poate nu mă place”, declara Marcel Pavel despre gazda sa din ediţia de duminică a emisiunii „Politică şi delicateţuri”, de la TVR1. La rândul lui, Mircea Dinescu avea şi el idei preconcepute despre invitatul său: „El avea sentimentul că sunt un tip al dracu', care o să îl ia la întrebări, şi mie mi se părea că e un tip prea preţios, aşa, încrezut...”.

Sub aceste auspicii au început filmările unei ediţii ce se preconiza a fi dificil de gestionat. În final, emisiunea a fost un deliciu. Mâncarea bună, vinul şi muzica lui George Ness au fost ingredientele perfecte pentru începutul unei prietenii. „M-am relaxat după două minute, când l-am văzut cât de multă energie pozitivă îmi transmite (…) şi mi-am dat seama că am descoperit un om natural, un om deştept, cu care ai ce să vorbeşti şi cu care îţi face plăcere să bei un pahar de vin”, mărturiseşte Marcel Pavel, care a gustat din mazărea cu pui a lui Dinescu. 

Mai multe