Ce spune TVR despre scandalul cu salariul lui Mircea Radu: «A fost o eroare omenească»

16 septembrie 2020 10:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mircea Radu (46 de ani), director de comunicare al TVR, este acuzat de Mediasind că și-ar fi falsificat declarația de avere, anunțând venituri mult mai mici decât a avut în realitate, în anul 2019: 64.670 lei, în loc 112.574 lei. Televiziunea publică recunoaște eroarea și vine cu lămuriri, printr-un comunicat oficial.

Redăm integral comunicatul de presă al TVR

"Un sindicat nereprezentativ la nivel de SRTv pune un titlu-șoc ”Mircea Radu, șeful Comunicării din Televiziunea Națională, recunoaște că și-a falsificat declarația de avere!”

Pe scurt, suma trecută în precedenta declarație de avere a fost greșită. A fost o eroare omenească, neintenționată și reparată în termen legal. Atât și nimic mai mult. Pentru cei interesați pe larg de subiect,  există site-ul Secretariatului General al Guvernului unde e scris în clar că Rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese poate fi iniţiată şi de către angajații care au obligaţia depunerii acestora, în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială (pagina 10, cap. 5.11, punctul 5).

Reamintim însă:

  • Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, acest sindicat nereprezentativ, MediaSind, devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews;
  • Acțiunile acestui sindicat nereprezentativ, MediaSind, pot fi calificate drept grave și periculoase iar Televiziunea Publică are dreptul, dar şi obligaţia, să ceară în instanţă încetarea acestor abuzuri şi corectarea nedreptăţilor şi a prejudiciilor aduse SRTv".

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol

Mircea Radu a rectificat declarația de avere

În urma dezvăluirilor MediaSind TVR, șeful Comunicării din Televiziunea Națională, Mircea Radu, a modificat declarația de avere: În declarația rectificativă depusă la ANI, fosta vedetă confirmă că suma reală primită de la TVR pentru emisiunea Down The Road-Aventura este de 112.574 lei, față de cea declarată inițial, 64.670 lei! Mircea Radu este șeful Comunicării din TVR din iulie 2020.

Citește și:

Câți bani a luat Mircea Radu de la TVR în 2019. E acuzat că și-a fasificat declarația de avere

INTERVIU Mircea Radu s-a mutat la Piatra Neamț de dragul soției. Ce schimbări au apărut în viața lui

Mai multe