Ce surpriză de ziua ei a avut fetiţa fără mâini de la «Românii au talent»

30 septembrie 2017 20:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vineri, 29 septembrie, Lorelai Moşneguţu, câştigătoarea din acest an a concursului „Românii au talent” (PRO TV), a împlinit 15 ani, iar familia şi prietenii i-au organizat în avans cea mai tare petrecere din viaţa ei.

Totul s-a întâmplat weekendul trecut, când a participat la concursul „Europop Stars” de la Piteşti. Seara, după festival, profesoara sa de canto (mezzosoprana Adina Sima) a surprins-o cu o tort, foc de artificii şi mulţi prieteni dragi pe domeniul familiei Inquieto.

„Am primit multe cadouri, printre care o caricatură de-a mea, o grozavă mini-staţie cu microfon, rochiţe şi un telefon performant de la mama. Petrecerea a ţinut toată noaptea şi a fost cea mai strălucită aniversare a mea”, povesteşte micuţa. Însă de departe cel mai frumos cadou de ziua ei a fost chiar premiul de 120.000 € câştigat în seara de 2 iunie, în finala „Românii au talent”.

După perceperea de taxe şi impozite, în contul fetiţei au intrat săptămâna aceasta circa 100.000 €. Din aceşti bani, îşi va lua un apartament adaptat nevoilor ei, iar o parte o va dona unor oameni nevoiaşi.

„Le mulţumim din suflet celor de la PRO TV pentru că i-au făcut ziua mai frumoasă, pentru cum s-au purtat cu noi până acum, câtă grijă au avut şi pentru că, în ansamblu, ne-au schimbat viaţa”, a ţinut să precizeze mama Vio, femeia care a înfiat-o pe Lorelai.

Mai multe