Ce surpriză i-a făcut o prezentatoare tv fiicei care a împlinit cinci anişori

8 februarie 2017 9:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Orice fetiţă îşi doreşte să fie înconjurată de personaje de basm, iar fiica unei prezentatoare tv a avut-o chiar pe mama ei în rolul unei prinţese care i-a făcut ziua de naştere de neuitat. Alesia, micuţa Elei Crăciun, ştirista de la Antena 3, a împlinit cinci ani și a avut parte de o aniversare specială, printre personajele ei de desene animate preferate.

Cea care a animat petrecerea Alesiei a fost chiar vedeta tv. Ela Crăciun s-a transformat în Belle din pelicula "Frumoasa și bestia", spre surpriza fetiţei.

“Alesia a avut parte de o petrecere foarte frumoasă. S-a jucat alături de colegii săi de la grădiniță, au cântat, au dansat împreună și s-au bucurat de un decor ca din povești și de personaje din basme. Eu m-am costumat în Belle din Frumoasa și bestia, iar tortul a fost decorat cu figurine din acest desen animat. Încerc să o învăț să aprecieze și mai mult ceea ce are și să știe că în lume există atât de mulți copii care nu au parte de asemenea bucurii.

Îmi doresc ca, odată cu trecerea anilor, să înțeleagă că este mai important să ofere bucurii altora decât să primească”, a mărturisit Ela Crăciun.

Pentru că își dorește ca fiica ei să conștientizeze faptul că mulți copii de vârsta ei nu au parte de asemenea experiențe și bucurii, Ela Crăciun va oferi o parte din cadourile primite unor copii defavorizați dintr-un centru special de lângă București.

Mai multe