Ce transfer! Bebe Cotimanis, la Prima TV după ce a fost ”vocea” Pro Tv timp de 25 de ani

17 septembrie 2020 13:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Actorul Bebe Cotimanis va fi ”vocea” Prima TV din 5 octombrie. El va putea fi auzit şi la eleviziunile sportive ale grupului Clever - Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K. Bebe Cotimanis a fost ”vocea” Pro TV timp de 25 de ani, încă de la lansarea postului.

”Din 5 octombrie, celebrul actor Bebe Cotimanis va fi vocea postului Prima TV. El este una dintre cele mai cunoscute voci din România şi din această toamnă se va auzi atât pe Prima TV, cât şi pe televiziunile sportive ale grupului Clever, Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K”, anunţă postul de televiziune.

”În această toamnă, Bebe Cotimanis va anunţa toate noutăţile de la Prima TV odată cu trecerea la emisia HD şi va da „culoare” tuturor materialelor video de promovare ale posturilor sportive Look”, se mai arată în comunicatul menționat.

Clever Business Transilvania a preluat în septembrie Prima TV şi a adăugat astfel portofoliului său o televiziune generalistă. Grupul media, dezvoltat de Adrian Tomşa, mai conţine televiziunea Look Plus, canalele sportive Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K, televiziunile tematice Agro TV, Profit.ro dar şi site-urile looksport.ro, lookplus.ro, lookmedica.ro, agro-tv.ro şi profit.ro.

Citește și:

Ei sunt vocile posturilor de televiziune româneşti

Cine este Bebe Cotimanis

Pe numele real Constantin Cotimanis, Bebe (65 de ani) a absolvit IATC-ul în 1986 și în prezent este angajat al Teatrului Nottara, dar joacă și în spectacole de teatru independente. A debutat în cinema în 1983, cu pelicula „Misterele Bucureştilor”, apoi a jucat în mai multe filme, precum „Hotel de lux”, „Epicentru” sau „Amen”. În urmă cu mai mulți ani a debutat în telenovele, cu rolul lui Grigore Varlam, în „Lacrimi de iubire” (ACASĂ), apoi a mai jucat în alte seriale de același gen - „Daria, iubirea mea”, „Doctori de mame”, „State de România” şi „O nouă viaţă”. În 2015 a făcut parte din juriul emisiunii „Românii au talent” de la PRO TV.

Citește și:

Cotimanis, dat afară de Pro TV ca şi alţii înaintea lui

Mai multe