Ce urare i-a făcut Mădălina Ghenea Antoniei de ziua ei. Toată lumea a râs

13 aprilie 2017 12:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Antonia și-a sărbătorit pe 12 aprilie cea de-a 28-a aniversare. Familia prietenii și fanii s-au înghesuit să-și transmită urările de bine, publicând pe rețelele de socializare mesaje, care mai de care mai emoționante sau chiar amuzante. O urare amuzantă i-a adresat și Mădălina Ghenea, care a publicat pe Instagram un filmuleț cu ele, în care se amuzau copios pe seama lor.

Sunt unele dintre cele mai frumoase femei din România și pe deasupra sunt și bune prietene. Chiar dacă Mădălina are un program încărcat în ultima vreme, majoritatea timpului acordându-i-l fetiței sale, Ghenea nu a uitat de ziua prietenei sale. Aceasta a publicat un filmuleț pe Instagram în care cele două par că se simt extrem de bine una în compania celeilalte și se distrează de minune. Cele două se amuză pe seama unui filtru Snapchat. Cu mustață și ochelari cele două se amuză pe seama lor, iar fanii, la rândul lor, au apreciat și s-au amuzat de cele văzute. ”#happybirthday my #supergirl! Și nu uita să-ți iei pantalonii pe tine!!! Mesaj de la Gabriela, scuză-mă Mădălina! Love you”, a adăugat Ghenea la descrierea filmulețului. Mădălina a adus pe lume săptămâna trecută o fetiță perfect sănătoasă. Frumoasa vedetă arată imepcabil după naștere. Alături de iubitul ei, Pavel Strata, Mădălina nu pare că abia a ieșit din spital, în urma unei nașteri.

Mai multe