Ce va face câştigătorul «Bake Off România» cu premiul de 25.000 €
Pro TV a desemnat, luni seară, câştigătorul primului sezon al concursului de dulciuri, „Bake Off România”.
Așa cum Click! anunțase, încă de acum trei săptămâni, premiant este Daniel Ioan (34 de ani), consultant financiar. El ne-a povestit în ce va investi premiul de 25.000 de euro: „Voi încerca să pornesc o mică brutărie-cofetărie artizanală, în viitorul apropiat. După plecarea de la bancă am continuat să activez în domeniul financiar, consultant. Acum îmi doresc să mă dedic în totalitate noului proiect”. El ne-a mai dezvăluit și care este desertul lui preferat: „O combinaţie de amar, dulce şi sărat. Tarta cu ciocolată neagră, caramel sărat şi nuci pecan”. Daniel a lăudat echipa cu care a lucrat: “Am rămas în relaţii bune cu juraţii. Am învăţat multe de la ei şi le mulţumesc pentru asta. Mi-am asumat criticile şi am încercat să ţin cont de ele”, ne-a mai spus Daniel.