Ce vedete s-au rugat la icoana făcătoare de minuni de la Ghighiu

17 aprilie 2018 20:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

”Tămăduie boli, binecuvântează cu prunci, izbăveşte de primejdii şi aduce bucurii acolo unde este întristare”. Sunt cuvintele rare prin care patriarhul Daniel a lăudat pentru prima oară icoana unei biserici din România. Este vorba de Maica Domnului “Siriaca”, aflată de 60 de ani la Mănăstirea Ghighiu din Prahova.

“Lângă Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, apare Schitul Ghighiu, căruia i se zice şi mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu acoperământul de şindrilă subţire, bine aşezată. În spate, unde curge limpede un «izvor al tămăduirii», se înşiră pomi roditori şi via se mlădie pe haragi”, descrie marele Nicolae Iorga frumosul loc din Prahova, cunoscut ca Mănăstirea Ghighiu. De 60 de ani, de când aici a fost adusă Icoana Maicii Domnului “Siriaca”, oameni simpli, politicieni sau vedete de televiziuni fac coadă să se roage pentru sănătate, bunăstare, copii. „La această icoană mulţi s-au tămăduit de boli, care omeneşte nu se puteau vindeca, multe femei au fost binecuvântate cu prunci sănătoşi după ani în care nu puteau zămisli şi mulţi dintre cei care s-au rugat cu lacrimi în faţa icoanei au fost izbăviţi de primejdii ori au avut mari bucurii şi împliniri”, a declarat zilele trecute patriarhul Daniel, conform basilica.ro.

De aceea, Sfântul Sinod a luat hotărârea ca, din 2019, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie îmbogăţit cu o nouă sărbătoare: cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Siriaca” de la mănăstirea prahoveană Ghighiu, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

Istoria icoanei

Icoana Maicii Domnului  “Siriaca”, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 din Siria. Biserica mare se afla în lucrări de restaurare, fapt pentru care a fost depusă în paraclis. A stat acolo 34 ani, iar în 1992, potrivit istoriei oficiale a locului, Maica Domnului s-a arătat Maicii Stareţe Pelaghia, pe când aceasta se afla în pelerinaj la locurile sfinte şi a povăţuit-o că trebuie să scoată icoana din paraclis şi să o mute în biserica mare.

- Romaniţa Iovan trecuse de 40 de ani și nu avea copii, dar nu și-a pierdut speranța. A devenit mamă la 42 de ani, după ce ani la rând a bătut drumul până la Mănăstirea Ghighiu. Chiar și după ce l-a născut pe băiețelul ei și al lui Adrian Iovan, Albert (11 ani), creatoarea de modă a continuat să se roage la Icoana Siriaca. 

- Cătălin Botezatu (51 ani) se roagă de ani de zile la Mănăstirea Ghighiu. Celebrul designer a stat minute în şir la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ori de câte ori avea  dorinţe neîmplinite sau sufletul greu încercat. Însă, Cătălin s-a rugat cel mai mult pentru sănătate, mai ales că problemele cu inima i-au dat de furcă. 

- Iuliana Marciuc (50 de ani) a devenit mamă la 38 de ani. Nici ea nu putea să aducă pe lume un copil, deși a făcut turul pe la medici de renume. Miracolul avea să se întâmple după ce, la sfatul unei prietene, s-a rugat la Icoana făcătoare de minuni de la  Mănăstirea Ghighiu. Azi, ea și logodnicul ei, Adrian Enache, sunt mândri de băiețelul lor David (12 ani). 

- Andreea Marin (43 de ani) a trecut și ea pe la Ghighiu, să se închine la renumita Icoană. ȘI ea s-a confruntat cu probleme de sănătate ce o împiedicau să rămână însărcinată. Abia după ce  vedeta a ţinut post a reușit să rămână gravidă, iar în decembrie 2007 a adus-o pe lume pe Violeta (10 ani și jumătate), fiica ei şi a lui Ştefan Bănică jr. de care s-a despărțit la începutul anului 2013. 

- După ce s-a căsătorit cu prezentatorul Cătălin Măruţă, şi Andra (30 de ani) a fost de nenumărate ori în pelerinaj la vestita mănăstire de maici, de lângă Ploiești. Solista avea deja un băiețel, pe David (7 ani) și își mai dorea încă un copil. Așa a venit pe lume și fetița lor Eva, acum în vârstă de aproape 3 ani. (Tatiana Solomon)

Mai multe