Ce vedete și-au ajutat frații sau surorile să intre în showbiz
Delia Matache, Marius Moga, actorul Gheorghe Ifrim, primarul din ”Las Fierbinţi” (PRO TV), Alina Eremia şi Nicoleta Luciu au dat din coate şi şi-au făcut un nume în show-biz. Însă, după cum stă treaba, căci şi fraţii sau surorile lor le calcă serios pe urme, e clar că Mama Natură a fost darnică la capitolul talent vocal sau actoricesc, în familiile lor.
Delia Matache (34 de ani) şi-a câştigat celebritatea în 1999, an în care a debutat cu trupa „N&D”. Din 2007 a preferat cariera solo, lansând hit după hit, printre care amintim ”Da, mamă”, ”Cum ne noi”, ”Pe aripi de vânt”, fiind în prezent una dintre cele mai bune soliste din show-biz-ul mioritic, plătită şi cu 7.000 de euro pentru un concert. Încântată de popularitatea şi de succesul înregistrat de sora ei mai mare, mezina familiei, Oana (25 de ani), a îndrăznit să-i calce pe urme, cu atât mai mult cu cât are şi o voce bună. Puştoaica a încercat să facă muzică pe cont propriu, ba chiar a ajuns să colaboreze şi cu echipa lui Smiley, însă nu s-a făcut remarcată. Prin urmare, acum face parte din echipa Deliei, ca backing vocals. Cele două se înţeleg de minune, deşi, în copilărie, se aveau ca şoarecele cu pisica, vinovată de toate năzbâtii fiind, evident, celebra artistă: ”La un moment, Delia a băgat-o pe Oana în maşina de spălat, noroc că nu s-a întâmplat nimic grav. Nu s-a inventat vreo corecţie pentru Delia!”, a povestit recent, Gina Mocanu, mama solistei, cântăreaţa de muzică populară.
Primarul din «Las Fierbinţi» are un frate tot actor de profesie
Gheorghe Ifrim (46 de ani), care îl interpretează magistral pe primarul Vasile din serialul de succes ”Las Fierbinţi” (PRO TV), nu este unicul talent din familia sa. Nu mulţi ştiu, dar Gheorghe are un frate care îi seamănă leit din punct de vedere fizic, unii chiar ar jura că-s gemeni. Lucian Ifrim (47 de ani) este tot actor de profesie, a debutat la Teatrul pentru copii ”Ion Creangă”, iar în prezent este distribuit în câteva piese la Teatrul Bulandra. Mai mult, producătorii celebrei comedii de pe micul ecran i-au oferit şi lui Lucian un rol pasager în ”Las Fierbinţi”, aşa că cei doi fraţi au avut prilejul să joace şi împreună.
Nicoleta și Iuliana Luciu au fost colege în «Inimă de Țigan»
Deschizătoare de drumuri în familia Luciu a fost Nicoleta (36 de ani), senzuala brunetă care, în 1999, a câştigat ”Miss România”. Formele ei apetisante, inclusiv bustul imens şi natural, i-au adus Nicoletei şase pictoriale în Revista pentru bărbaţi ”Playboy”. După ce a fost asistenta lui Teo Trandafir, la PRO TV, Nicoleta a dovedit că este şi o actriţă bună, jucând, în 2007, în telenovela de succes ”Inimă de ţigan”. Surpriză, însă, din distribuţia serialului de la Acasă TV făcea parte şi sora ei mai mică, Iuliana (28 de ani). I-a plăcut mezinei în show-biz, aşa că până la începutul acestui an a fost asistenta Simonei Gheorghe, la Antena 1. În prezent, Nicoleta prezintă evenimente, pe 1.500 de euro.
Marius şi Iulian Moga au tarif piperat, dar cu succes garantat
Marius Moga (34 de ani) sau ”Micul Mozart”, născut în Alba-Iulia, a intrat în lumea muzicii la începutul anilor 2000, cu proiectul Morandi, alături de solistul Randi, apoi a devenit în scurt timp o fabrică de hit-uri. Este apreciat şi în America, el bifând o colaborare cu Maroon 5. Dar, talentul lui este răsplătit din plin, o piesă ”croită” de el direct pe vocea solistului ajungând şi la 4.000 de euro. La scurt timp, a luat cu asalt Bucureştiul şi fratele său mai mic, Iulian Moga (30 de ani), ajuns unul dintre cei mai căutaţi regizori de videoclipuri. Şi el este scump la vedere, căci, în funcţie de complexitatea filmărilor, cere pe un clip peste 3.000 de euro.
Andra și Răzvan Gogan își «închiriază» vocea în desenele animate «Disney»
Andra Gogan (18 ani), actuala asistentă de la „Acces direct” (Antena 1), este vocea personajelor de la Disney încă de acum trei ani, fiind plătită, la înregistrări, cu un euro pentru fiecare replică. E talentată şi ca actriţă şi ca solistă, reuşind, împreună cu fratele ei, Răzvan Gogan, acum în vârstă de 15 ani, să intre în Cartea Recordurilor de două ori. Prima dată pentru „Cel mai lung concert live susţinut de un copil”, mai apoi pentru “Cele mai multe CD-uri lansate de un copil”, 16 la număr. Andra a jucat în mai multe producţii TV şi a prezentat în 2014 emisiunea “I Love Violetta” de la Disney Channel. Anul acesta a participat la “Românii au talent”. E studentă la ASE. Fratele ei, Răzvan, i-a călcat pe urme căci şi el şi-a închiriat vocea unor personaje de desene animate.
Alina şi Mircea Eremia au cântat împreună piesa «Ilegal»
Alina Eremia (22 de ani) a fost îndrăgostită de muzică încă de mică, fiind remarcată la „Eurovisionul copiilor”. Dar, numele ei a devenit sonor odată cu proiectul LaLa Band şi cu serialul „Pariu cu viaţa” (PRO TV), în care i s-a dat pe mână chiar rolul principal. A spart topurile muzicale cu”De ce ne îndrăgostim” şi ”A fost o nebunie” , piese care i-au adus pe Internet peste 25 de milioane de vizualizări, dar şi onorarii pentru un show de aproximativ 1.000 de euro. Dar nici fratele ei mai mic, Mircea Eremia (19 ani), nu s-a ţinut departe de lumina reflectoarelor, aşa că trage tare să-şi ajungă din urmă celebra soră, ba chiar au înregistrat împreună piesa ”Ilegal”.