Cea mai sexy tânără actriță de la noi, cu sânii la vedere la propria nuntă

27 septembrie 2016 13:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

O nuntă discretă, între doi artiști de top din lumea cinematografiei românești, s-a consumat în acest weekend. Și dacă n-ar fi fost rochia miresei, probabil că acest eveniment ar fi fost trecut ușor cu vederea de necunoscători. Actrița Ada Condeescu (28 de ani) a fost, cu siguranță, mireasa anului în rochia albă cu corset, care-i lăsa sânii pe jumătate dezgoliți.

Andreea Esca a fost cea care i-a dat de gol pe mirii Ada Condeescu și Cătălin Mitulescu (44 de ani). Impresionată de atmosfera romantică de la nunta celor doi, vedeta Pro TV a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie cu mireasa și două filmulețe cu dansul mirilor.

Fanii Andreei au remarcat imediat decolteul amețitor al miresei, în contrast izbitor cu chipul copilăros al actriței. Ada Condeescu, actrița-fetiș a lui Cătălin Mitulescu, distribuită în ultimele trei lungmetraje ale regizorului și premiată pentru rolul din ”Loverboy”, a purtat o rochie de prințesă cu umerii lăsați și corset din dantelă.

Cu părul prins într-un coc căzut, aparent neglijent, și machiaj minimalist, Ada a furat ochii invitaților cu decolteul mai mult decât îndrăzneț. În formă de V, larg deschis, lăsând sânii naturali pe jumătate afară. Cum era de așteptat, părerile au fost împărțite. Unii au considerat alegerea miresei foarte inspirată, în vreme ce alții au găsit-o lipsită de respect față de preotul care a oficiat căsătoria și față de invitați.

Ada Condeescu și Cătălin Mitulescu s-au căsătorit după o relație de trei ani. Regizorul nu este la prima relație cu actrița pe care a distribuit-o în propriul film. În 2006, pe când filma ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, Mitulescu, la vremea aceea căsătorit și cu doi copii, s-a cuplat cu actrița din rolul principal, Dorotheea Petre. Cei doi au format un cuplu câțiva ani și au avut împreună un copil.

În 2010, când Mitulescu începea colaborarea cu Ada Condeescu, la pelicula ”Eu când vreau să fluier, fluier”, relația cu Dorotheea Petre era deja istorie. Despre cel mai recent rol jucat de Ada, în filmul ”Dincolo de calea ferată , Mitulescu declara că ”se joacă, când vine vorba despre ceea ce îi arată şi, mult mai important, ceea ce nu-i arată”.

Mai multe