Cei mai fac foștii colegi ai lui Călinescu, de la „Chestiunea Zilei”
Ani de zile, când spuneai „Chestiunea zilei”, spuneai Floin Călinescu, omul care stătea atât în faţa dar şi în spatele micului ecran. Însă actorul şi omul de televiziune a avut o echipă destul de mare cu care a lucrat la această emisiune, transmisă de Pro TV dar şi de Tele 7 abc. Click! îţi spune ce mai fac foştii colegi ai lui Florin Călinescu.
„Chestiunea zilei” a fost o emisiune de televiziune iniţiată şi prezentată de Florin Călinescu, în perioada 1996-2000, la Pro TV. A fost filmată o parte în Buftea, apoi în 2004 a fost tranmisă din Teatru Giuleşti.
În perioada 2002-2003 a fost difuzată şi de postul Tele 7abc. În fiecare ediţie, Florin Călinescu dezbătea ultimile evenimente care se întâmplau în România, în cadrul unui talk show, unde a avut invitaţi politicieni dar şi vedete internaţionale. Mulţi dintre foştii colaboratori lucrează acum în televiziune sau muzică, însă mai sunt unii care s-au retras definitiv din lumina reflectoarelor
Despre Florin Călinescu se ştie că în ultimii ani a jucat în serialul de televiziune „Tanti Florica”, apoi a mai apărut în serialul „Las Fierbinţi” şi „Atletico Textila” . În prezent, este juratul showuri-lor „Uite cine dansează” şi „Românii au talent”. În vacanţa de vară, actorul şi-a făcut planurile pentru toamnă: a încercat live-urile pe Facebook şi a văzut că are o mulţime de fani dornici să-l revadă şi într-o altă ipostază. Ce va pregăti în sezonul de toamnă rămâne de văzut.
Scenariştii emisiunii „Chestiunea zilei” au fost Mişu Marinescu şi Mihai Găinuşă. Despre Mişu Marinescu se poate spune că este în continuare în branşă. El este cel care scrie scenariile pentru serialul „Trăsniţii” de la Prima TV. În schimb, Mihai Găinuşă nu mai face radio momentan şi TV după despărţirea de „Cronica Cârcotaşilor” şi o altă încercare la TVR. A plecat şi de la Radio Seven, unde realiza matinalul. Probabil că aşteaptă ofertele de toamnă.
Dragoş Moştenescu a părăsit emisiunea pentru serialul “La Bloc”, apoi s-a mutat la Kanal D, unde a stat timp de un an. Merge la Prima TV unde a realizat serialul “Nimeni nu-i perfect”. O vreme a scris scenarii şi a jucat teatru, iar anul acesta va reveni în televiziune cu un nou proiect.
Emil Mitrache sau „Americanu”, cum este cunoscut din serialul “La Bloc”, a avut cam acelaşi traseu precum colegul său, Dragoş Moştenescu. Au fost colegi la Kanal D şi Prima TV dar şi în numeroase piese de teatru. A încercat să intre şi în afaceri cu o pizzerie, dar nu a mers şi a renunţat idee.
Grig Chiroiu, Bogdan Dumitrescu şi Constantin Zamfirescu sunt colegi de serial la Prima TV în “Trăsniţii”. Şi Toni Ionescu alias „Mârlanu” i-a urmat o vreme, însă s-a retras în urmă cu câteva sezoane şi acum face spectacole de stand up comedy.
Valentin şi Radu Rupiţă, tată şi fiu în realitate, au renunţat la televiziune după câteva apariţii în seriale de televiziune. Acum cei doi fac muzică, şi-au făcut propriu proiect “Vali Rupiţă Band” cu care cântă la diverse evenimente. Trupa este formată din şapte muzicieni, şase bărbaţi şi o femeie şi împreună merg la nunţi sau botezuri.
Despre Augustin Julea şi Sorin Matei nu se mai ştiu prea multe lucruri. Primul s-a mutat la Tvr 1, unde a avut câteva proiecte, apoi la Prima TV. S-ar părea că s-a pensionat şi a renunţat la televiziune. Ultima apariţie a colegului său Sorin Matei a fost în serialul “Tanti Florica”, unde Florin Călinescu avea rolul principal.