Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac! De ce a cerut iertare

14 septembrie 2015 12:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Este un actor desăvârșit, dar cele care l-au făcut celebru sunt clipurile lui comice. Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac (32 de ani) sunt realizate chiar de el însuși, cu o cameră de filmat și un program de editare video. După ce se filmează jucând anumite roluri, artistul publică videoclipurile pe internet, unde strânge mii de like-uri.

Cu toate acestea, unele filmări stârnesc, adesea, reacții negative la adresa lui. Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac îi revoltă pe fani, care îl taxează imediat. De la gesturi mârlănești făcute în public, până la imitarea unor persoane importante, actorul nu se dă în lături de la nimic. Totuși, uneori își recunoaște faptele și chiar le cere scuze celor pe care îi afectează.

Așa se face că, într-unul dintre cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac, actorul se filmează cerându-le scuze muncitorilor de la o firmă de salubritate. Fumător fiind, acesta a „savurat” o țigară la volanul mașinii, iar după ce a tras ultimul fum, în loc să o pună în scrumieră, a aruncat-o, nonșalant, pe stradă.

Totul s-a petrecut în fața celor de la salubritate, care munceau pentru a menține șoseaua curată. Imediat ce i-a văzut, comediantul și-a conștientizat gestul mârlănesc și a făcut un videoclip în care își condamnă singur fapta. Mai mult, Bendeac le cere iertare celor de la salubritate, față de munca cărora nu a arătat pic de respect cu câteva momente înainte.

Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac: L-a imitat pe Președintele României

După ce a dat dovadă de lipsă de bun simț pe stradă, actorul a trecut la imitarea personalităților politice din România. La începutul acestui an, el a publicat unul dintre cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac, acela în care îl imită pe președintele Klaus Iohannis.

Comediantul s-a filmat din nou, dar de această dată, nu a mai cerut iertare nimănui. Dimpotrivă, Bendeac a luat în râs stilul de a vorbi al Președintelui României, și a realizat un videoclip în care recită poezia „Somnoroase păsărele” așa cum crede el că ar face-o Klaus Iohannis, lent și cu multe întreruperi.

Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac: Dans «erotic» în cadă

Când vine vorba de imitat personaje din viața publică, este as. Așa se face că un altul dintre cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac este acela în care imită dansul lui Cristi din Banat, realizat în videoclipul melodiei „Ca o apă cristalină”. Ceea ce diferă în filmarea actorului este anotimpul.

Bendeac a încercat să realizeze varianta de iarnă a videoclipului „Ca o apă cristalină”, așa că a intrat, îmbrăcat, în cada plină cu apă și petale de trandafir. Aici, comediantul a imitat mișcările „senzuale” de dans ale lui Cristi din Banat, încercând să fie cât mai amuzant.

Cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac: Și-a făcut nevoile în public

Unul dintre cele mai controversate momente cu Mihai Bendeac s-a întâmplat chiar recent. Actorul a făcut un popas la marginea drumul pentru a se ocupa de nevoile fiziologice. Un lucru normal, dacă actul în sine nu s-ar fi întâmplat în public, în niște tufișuri din aer liber. Iar pentru că i-a fost martor, Flick l-a înregistrat.

„Domnul Rimă” l-a filmat din mașină pe Bendeac în timp ce urina în boscheții de lângă șosea. Pentru ca „peisajul” să fie complet, acesta a compus și câteva versuri pe baza faptelor prietenului lui, iar apoi a publicat videoclipul pe o rețea socială, unde s-a viralizat în numai câteva ore.

Mai multe