Cele mai curajoase 10 ținute ale Marinei Voica. La 82 de ani e “Miss Eleganța”
Celebra solistă Marina Voica este o norocoasă. Cântăreşte şi acum tot 46 de kilograme, mai puţin chiar decât un fotomodel de top, așa că toate hainele vin pe ea ca turnate. Poate și de aceea, solista adoră să fie cochetă și să facă paradă cu ținute extravagante, pe care mulți le consideră poate prea îndrăznețe pentru o doamnă de 82 de ani. Noi o felicităm însă pe Marina Voica și îi spunem un “bravo” uriaș pentru curaj.
Interpreta hit-ului ”Şi afară plouă, plouă” are o energie de invidiat chiar şi acum, la 82 de ani, şi se poate lăuda cu o talie de viespe. Ea a recunoscut că, pentru a-şi păstra tonusul, face aproape zilnic câte 100 de genuflexiuni, obicei păstrat din anii tinereţii, când era gimnastă.
Dieta Marinei Voica. Uite cum își menține tonusul!
“Mănânc foarte puţin. Am renunţat la pâine şi rareori consum câte o felie pe zi. Cu dulciurile, la fel. Norocul meu că nu îmi plac. Mai bine îmi dai ceva acru, cum ar fi castraveţi muraţi. Nu am fost niciodată plinuţă. Mănânc îndeosebi supă de găină cu tăieței”, ne spunea ea. Cântăreaţa s-a mutat în urmă cu zece ani în Breaza, într-o căsuţă cochetă, dar, în ciuda vârstei, Marina nu s-a retras din muzică. Dimpotrivă, are agenda plină de concerte, susţinând recitaluri şi în discoteci. Recent, ea a fost invitată la Antena Stars, iar ținuta ei superbă, în tendințe, asortată și accesorizată perfect, ne-a făcut să căutăm în arhivă mai multe imagini cu îndrăgita solistă. Toate au ceva în comun: Marina Voica poartă rochii elegante, colorate, cu finisaje impecabile și croieli feminine. Cu greu am ales doar 10 pentru o galerie foto care poate servi drept sursă de inspirație pentru orice doamnă de vârsta a treia.
Și trebuie să mai remarcăm un lucru: Marina Voica dansează mult pe scenă, având un tonus incredibil. “Din punctul meu de vedere cele mai importante sunt picioarele, sunt zile când fac și câte 100 de genuflexiuni. Nu fac și abdomene, pentru că nu am nevoie. La vârsta mea ridic un picior până la nas, am un corp foarte elastic, mai ales că am făcut gimnastică, în tinerețe”, ne spunea Marina Voica, în urmă cu câteva luni.
A fost frumoasa «Epocii de Aur»
Marina Voica sau Marina Alexandrovna Nicolskaia s-a născut în Ivanovo, Rusia, dar a cunoscut celebritatea în România. A fos răsfățata compozitorilor, ea câștigând zeci de concursuri, inclusiv la Festivalul ”Mamaia”, unde a fost premiată în 1973 pentru melodia ”Încrederea”, compusă de Ion Cristinoiu, şi cu piesa ”La malul mării”, a lui Temistocle Popa, doi ani mai târziu. Superba solistă a susţinut recitaluri şi a efectuat turnee în Germania, Italia, Franţa, SUA, Belgia, Polonia, Israel, Canada, Spania, Cehoslovacia, Cuba, Rusia, Republica Moldova, Turcia și Bulgaria. În 1980 s-a stabilit în Germania, împreună cu soţul ei de atunci, medicul Viorel Teodorescu. După decesul bărbatului iubit, ea a revenit în România.
Citește și
Marina Voica: “De când am rămas văduvă merg singură pe Litoral!”
Marina Voica, la un pas de moarte de la naftalină. Şi-a povestit viaţa de roman într-o carte