Cezara Dafinescu, superbă în costum de baie!

13 februarie 2017 12:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ce medicament poate fi mai bun pentru suflet decât rememorarea unor clipe frumoase? Pe asta pare că se bazează şi Cezara Dafinescu (68 de ani), aflată acum în convalescenţă după operaţia la şold. Pe 1 februarie, actriţa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Foişor din Bucureşti, iar pe lângă tratamentul prescris de medici, actriţa îşi administrează şi ea "vitamine" pentru suflet.

Chiar azi (13 februarie), Cezara a scotocit în albumul cu amintiri şi a pus pe Facebook o fotografie de colecţie, cu "iubirea vieţii ei", aşa cum îl numea pe regretatul ei soţ, Gelu Fronea. Zâmbetul perfect şi trupul voluptuos ne confirmă, dacă mai era nevoie, de ce Cezara este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. "Cu Gelu. Doi oameni fericiţi", a fost mesajul care a însoţit imaginea din vacanţă. Imediat, fanii au copleşit-o cu complimente. "Iubirea dăinuie şi de acolo, de Sus, din ceruri, precum şi pe pământ!", "Ce om minunat, cât de mult te-a iubit", "Aţi fost binecuvântaţi cu iubirea greu de întâlnit pentru ceilalţi", i-au scris fanii.

Cezara a fost măritată de două ori

Cezara Dafinescu a divorţat la mijlocul anilor ’90 de George Motoi. Cei doi au o fiică, pe Raluca Motoi. După despărţirea de regretatul actor, Cezara Dafinescu s-a căsătorit cu omul de afaceri Gelu Fronea, pe care l-a numit “iubirea vieţii”. Fronea a murit în toamna lui 2003, în urma unui accident de motocicletă. În interviurile acordate ulterior, actriţa a mărturisit că a suferit cumplit după această pierdere, că a trecut prin depresie şi chiar a ajuns la bulimie (tulburare de alimentaţie caracterizată prin hrănire în exces). 

Mai multe