Cheloo primește un salariu uriaș ca să râdă la Antena 1. Am aflat cât
Rămâne cum s-a stabilit! Boroboaţa lui Cheloo (38 de ani), implicat recent într-un scandal cu droguri, nu va afecta emisiunea „iUmor”, de la Antena 1. Aşadar, duminică (3 aprilie) îl vom vedea pe rapper la masa juriului, alături de Delia şi Bendeac.
I-a trecut glonţul pe la ureche după ce miercuri (30 martie) a fost săltat de „mascaţi”, din casa lui de la Breaza, şi dus în faţa procurorilor de la DIICOT. Asta după ce în locuinţa lui Cătălin Ştefan Ion, alias Cheloo, au fost găsite câteva zeci de grame de cannabis. Necazul a picat cum nu se poate mai prost pentru solistul de la Paraziţii, care duminică (3 aprilie) va fi văzut la Antena 1, de la ora 20.00, în calitate de jurat al show-ului „iUmor”.
E plătit cu 10.000 de euro ca să facă parte din juriul emisinii „iUmor”
Aşadar, e bătut în cuie: în ciuda problemelor de imagine pe care le-a adus, Cheloo, cercetat acum sub control judiciar, rămâne angajatul Antenei 1, iar contractul i-ar aduce numai puţin de 10.000 €. „Juriul emisiunii «iUmor», format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, caută cel mai amuzant român, pentru un premiu de 20.000 de euro”, ne-au confirmat reprezentanţii postului din Băneasa.
Probleme similare au avut și Andrei Gheorghe, Marijuana şi Tudor Sişu, dar aceștia nu au fost la fel de norocoşi, căci nu au reuşit să-şi salveze carierele.
Drogurile, mereu prezente în cântecele lui Cheloo cu trupa Paraziții
Drogurile erau „Pentru domnul Cheloo”
Anchetatorii DIICOT au găsit la percheziţiile făcute la domiciliul solistului formaţiei Paraziţii canabis ţinut în cutii metalice, flacoane de plastic de vitamine, dar şi într-un plic pe care era notat „Pentru domnul Cheloo”, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Potrivit surselor citate, la percheziţiile făcute la domicliul lui Ion Cătălin Ştefan, solist al trupei de muzica hip-hop Parazitzii cu numele de scenă Cheloo, s-au găsit: o cutie metalică, de formă cilindrică de culoare albă, cu inscripţia „Tivoli”, în care se afla o pungă din plastic ce conţinea canabis, un recipient din plastic inscripţionat „Optisana Calcium + Vitamin D3”, o tabacheră din plastic, de culoare neagră, cu inscripţia „Al Capone Sweets Filter”, în care se afla o ţigaretă confecţionată artizanal, un recipient din plastic, de culoare albă, cu etichetă galbenă, inscripţionată „Supradyn”, un recipient din plastic, de culoare albă, inscripţionat „Walmark Zinc formula forte”, o pipă metalică cu urme de arsură şi materie vegetală şi două grindere (instrumente metalice sau din plastic cu dinţi cu care se toacă mărunt tutunul, n.r.) - cu urme de materie vegetală - unul din plastic de culoare roz şi unul din lemn cu inscripţia „Amsterdam”. De asemenea, mai afirmă sursele citate, s-a mai găsit canabis în plicuri de hârtie, pe unul dintre ele fiind scris „Pentru domnul Cheloo”. Testele de laborator au demonstrat existenţa canabisului în cinci dintre probele găsite. Procurorii DIICOT Ploieşti au făcut, miercuri, zece percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ialomiţa, inclusiv la locuinţa cântăreţului Cheloo, într-un dosar privind infracţiuni de trafic de droguri.
Andrei Gheorghe şi-a distrus cariera în tv
În 2003, Andrei Gheorghe realiza emisiunea „Gheorghe” la Antena 1, însă a rămas şomer după ce a fost cercetat de procurori şi supus mai multor teste toxicologice. Realizatorul tv a recunoscut că a fumat marijuana. Revenirea în prim-plan s-a produs greu, iar pe micul ecran l-am revăzut abia în 2009, când Gheorghe a prezentat show-ul „Rătăciţi în Panama” (Kanal D). În prezent, realizează matinalul de la postul de radio PRO FM.
Tudor Sişu „a spart” trupa La Familia
Un alt nume implicat în poveşti cu droguri, pentru trafic şi deţinere, a fost cel al lui Tudor Sişu, partenerul lui Puya din trupa hip-hop La Familia. Prima oară a fost reţinut în 2003, iar de atunci a tot jonglat cu arestările şi eliberările. După scandaluri, numele lui n-a mai fost văzut în topurile muzicale, dar solistul nu s-a dat bătut. La 9 martie 2016 a lansat un album online, „Uvertura”, iar vineri (1 aprilie) are concert în Club A din Bucureşti. În acelaşi timp, Sişu şi-a făcut şi un magazin online cu haine, unde vinde tricouri, hanorace şi şepci, cu preţuri cuprinse între 30 şi 60 de lei.
Marijuana şi-a pierdut familia
Drogurile au distrus-o şi pe Dana Coteanu, alias Marijuana, care s-a lansat în showbiz cu un nume predestinat. Solista de hip-hop a fost internată de mai multe ori la dezintoxicare, dar şi la psihiatrie, şi-a distrus relaţia cu soţul, cu tatăl, dar şi cariera. Acum, Marijuana trăieşte din vânzarea bijuteriilor confecţionate chiar de ea şi are grijă, cum poate, de cele două fiice.