Cine a făcut-o vedetă pe Ruby, cântăreața cu peste 15 tatuaje

11 februarie 2016 12:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Traumatizată după participarea la emisiunea “Sunt celebru, scoate-mă de aici”, de unde s-a ales cu probleme de sănătate, în special de ten, Ruby a hotărât să se concentreze mai mult asupra carierei muzicale. Cântăreața în vârstă de 27 de ani, pe numele ei real Ana Claudia Grigore (27 de ani), a lansat la sfârșitul anului 2015 o piesă de succes împreună cu Dorian Popa. Puțini știu însă cine a lansat-o pe Ruby în muzică, în urmă cu numai cinci ani.

Pe vremea când Ruby era doar Ana Claudia Grigore, tânăra lucra în redacția a două reviste pentru adolescenți, Bravo şi Bravo Girl. Aici a fost remarcată de redactorul-șef, Cristian ”Oxi” Constantin, fostul membru al formaiei ”Praf în ochi”, care i-a devenit și iubit.

Oxi a simțit potențialul artistic al tinerei și a pariat pe ceea ce va deveni, într-adevăr, o artistă foarte apreciată. Numele de scenă a fost inspirat de un cântec al formaţiei Kaiser Chiefs. Ruby a susținut primul ei concert într-un club din Germania, devenind astfel prima artistă din România care se lansează în afara granițelor țării.

Prima ei piesă a fost „Touch Me” (2010) şi s-a bucurat de succes în Turcia. În acelaşi an, Ruby a lansat cea de-a doua piesă, „Get High”, în colaborare cu cântăreţul spaniol Juan Magan.

Adevăratul succes a venit însă în 2012, odată cu lansarea primei piese în limba română, ”Stinge lumina”, produsă de Alex Velea. În același an, Ruby își expune sânii naturali și tatuajele într-un pictorial incendiar în revista Playboy.

De altfel, tatuajele artistei vor fi subiect de comentarii de-a lungul anilor. „Nu am stat să le număr niciodată, dar am în jur de 15 tatuaje. Cel mai important este o inimă, pe care o am pe interiorul braţului şi pe care scrie «mamaia», de la bunica mea. Mai am tatuată o rândunică, pentru că eu acasă, la Medgidia, stau pe strada Rândunelelor. Apoi, mai am nişte flori de hibiscus, un 15 cu aripi, pe spate, şi două fundiţe, pe picioare", a făcut Ruby inventarul tatuajelor ei în exclusivitate pentru Click!

Mai multe