Cine are grijă de Maria Ciobanu în America şi cum şi-a împărţit averea

27 februarie 2021 20:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Maria Ciobanu a avut o viaţă de roman. S-a iubit cu Ion Dolănescu, a făcut trei copii cu trei bărbaţi şi s-a căsătorit cu fostul soţ al Ilenei Sărăroiu. Problemele vârstei o ţin mai mult în SUA, unde e îngrijită de fata ei, Camelia, căreia îi va lăsa averea. Dar celor trei copii deja le-a dat câte un apartament.

Maria Ciobanu (83 ani) a pierdut două case de-a lungul vieţii, iar acum deţine una în Giuleşti. Ciocârlia muzicii româneşti şi soţule acesteia, Mircea Câmpeanu sunt cetăţeni americani şi locuiesc mai mult în America la Los Angeles, la fiica mai mică a artistei, Camelia Filip. Şi pentru că Maria Ciobanu are o vârstă şi suferă, din păcate, de mai multe afecţiuni, are diabet, afecţiuni cardiace, aceasta preferă să stea mai mult peste Ocean, unde este îngrijită de Camelia Filip.

Din cauza problemelor specifice vârstei, artista nu s-a mai întors în ţară în fiecare an, cum obişnuia, ci a venit în 2019 după doi ani de zile, iar anul acesta, se fac doi ani de zile de când nu a mai păşit pe locurile mioritice. Şi pentru că este legată sufleteşte mai mult de fata sa, Camelia, cea care o îngrijeşte de ani de zile în SUA, cântăreaţa de muzică populară a decis să-i lase acesteia vila din zona Giuleşti în care a locuit în ultimii ani atunci când se afla în România.

În plus, ciocârlia muzicii româneşti a construit o casă cu trei apartamente în zona Parcului Carol, iar fiecare dintre aceste locuinţe I-a revenit celor trei copii ai ei, Leontina, Camelia şi Ionuţ. 

În tinereţe, Maria Ciobanu împrumutat de la prietene ei, regretata Ileana Sărăroiu, cu al carei soţ avea să se mărite ulterior. Cu banii împrumutaţi, artista şi-a achiziţionat un imobil în zona 13 septembrie.

“M-am împrumutat de la Ileana Sărăroiu şi mi-am cumpărat alta pe Calea 13 Septembrie din Capitală, în care am stat doar şase ani, pentru că mi-au demolat-o…Pe mine m-a întărit situaţia şi am zis că, dacă mai pot, mai fac, dacă nu, găsesc eu un acoperiş unde să stau”, a dezvăluit mai demult artista, într-un interviu pentru revista Taifasuri.

Mai târziu, a pierdut şi a doua casă, din zona Casei Radio. “M-am mutat într-o casă naţionalizată, am cumpărat-o, apoi m-am judecat opt ani, dar m-au dat afară în 2004. Îi mulţumesc Celui de Sus că am reuşit să le fac acoperişuri copiilor- Ionuţ, Camelia şi Leontina- au câte un apartament lângă Parcul Libertăţii din Bucureşti. Pentru acest lucru cântam şi la câte trei nunţi la sfârşit de săptămână ca să pot strânge banii”, a mai spus Maria Ciobanu.

Ea a rămas chiar şi fără casa natală din Satul Hotăroaia, parte a Comunei Roşiile din Judeţul Vâlcea, pe care a demolat-o un frate de al ei. 

Mai multe