Cine e dansatorul cu care s-a tăvălit Delia la Sala Palatului
Delia Matache (34 de ani) a susținut în weekendul 2-3 aprilie două concerte la Sala Palatului, intitulate „Welcome to Deliria”. Show-urile au fost excepționale și au avut succes la public, mai ales că au fost „condimentate” cu multe scene fierbinți și ținute extrem de sexy purtate de solistă. Click! îți spune cine este dansatorul cu care Delia a avut la un moment dat un moment coregrafic foarte îndrăzneț...
Tânărul din imagine a mimat sexul cu Delia Matache pe scena de la Sala Palatului. Cum era de așteptat, momentul a fost aplaudat și fluierat în același timp. Click! îți spune cine este bărbatul care a atras atenția în acest fel. Se numeşte Daniel Dobre şi are legături cu showbizul de peste zece ani. Chiar din postura de coregraf, așa cum s-a întâmplat și în 2012, când a fost instructor la „Dansez pentru tine”, pentru cuplul din care făcea parte Bianca Drăgușanu (33 de ani).
E singurul dansator din echipa Eurovision România 2016
În afara dansului, Daniel Dobre mai are o mare pasiune, pentru modă. Tânărul a realizat mai multe accesorii pentru dansatori și are deja clienți fideli mai ales din lumea mondenă. Designul vestimentar l-a prins atât de mult, încăt a avut o colaborare cu creatoarea de modă Gina Cas, împreună cu care a lansat o colecţie de obiecte din piele. Daniel Dobre a realizat și costumul purtat anunl acesta în semifinala și finala Eurovision România de câștigătorul Ovidiu Anton (33 de ani), pe care-l va însoți și în etapa internațională din Suedia, în calitate de dansator, desigur, nu de designer.
A făcut dans sportiv de performanță
În ceea ce privește dansul, Daniel a fost alături pe scenă și de alte vedete importante, precum Loredana Groza. Daniel a povestit chiar el, în exclusivitate pentru Click!, cine este și cum a luat naștere momentul din concertele Deliei Matache. „Am practicat dans sportiv de performanţă timp de 10 ani și am luat cel mai important premiu, de vicecampion al României. Am avut nenumărate colaborări în televiziune, unde am lucrat ca şi coregraf cu mulţi artişti consacraţi. Am fost coregraf la «Dansez pentru tine», în ultimele două sezoane, în care le-am pregătit pe Bianca Drăguşanu şi pe Ilinca Vandici. Pe lângă pasiunea pentru dans, am cochetat, în paralel cu moda, descoperindu-mi această latură de a creea accesorii (brătări, genţi, pandantive, coliere şi mai nou costume de scenă din piele şi ţinute de stradă). Voi mai avea şi alte colaborări, o nouă colecţie, la toamnă şi vom mai vedea ce surprize voi mai pregăti. Cât despre concertul Deliei, am repetat trei săptămâni şi a ieşit foarte bine”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!, Daniel Dobre.
Are lipici la femei celebre
Coregraful a avut norocul nu numai să danseze alături de femei celebre, dar şi să se iubească cu femei de renume. Una dintre fostele iubite ale lui Daniel este Flavia Mihăşan, „vecina” de la „Neatza cu Răzvan şi Dani” (Antena 1). De asemenea, Daniel Dobre s-a iubit şi cu dansatoarea Raluca Netca, o fostă iubită de-a lui Smiley.