Cine este cântăreața din România care a ajuns să fie confundată cu Shakira în Egipt?! „Mi-am dat detox digital”
Ornela Pasăre a fugit, pentru câteva zile, de frig și de zăpadă tocmai în Egipt. Frumoasa solistă de muzică populară s-a relaxat, la început de an, într-o binemeritată vacanță în care a renunțat aproape de tot la telefon. Cu ce cântăreață celebră au confundat-o egiptenii?!
După concertele extenuante pe care le-a avut în preajma Sărbătorilor, Ornela Pasăre a plecat într-o vacanță de relaxare în însoritul Egipt, destinație pe care o vizitează des în ultimii ani și care i-a intrat la suflet.
Artista a ales să-și închidă telefonul pe aproape toată perioada vacanței, pentru a-și încărca în liniște bateriile.
„M-am simțit foarte extenuată, simțeam că nu mai dau randament, după o perioadă extrem de aglomerată și mai mereu pe drumuri, așa că am fugit într-un city break în Egipt să îmi încarc bateriile, să îmi dau un restart și să mă întorc la muncă cu forțe proaspete.
A fost o vacanță mai atipică, în sensul în care am încercat pe cât am putut să mă deconectez de la social media, cum s-ar zice, mi-am dat detox digital și mi-a prins foarte bine.
Mi-am dat seama că, fiind conectată constant la social media, înseamnă consum de energie, așa că de acum încolo, mi-am propus ca la fiecare vacanță să mă deconectez de tot ce înseamnă tehnologie și să îmi bucur sufletul cu liniștea și frumusețile locurilor în care am să călătoresc.
A fost o vacanță liniștită și cu multă bucurie, m-am odihnit și, chiar dacă apa a fost cam rece, am făcut snorkeling, am pescuit, am fost în safari și bineînțeles, am fost la Eden Island, insula mea preferată din Egipt”, ne-a declarat solista, la întoarcerea acasă.
Localnicii au confundat-o cu Shakira
Ornela a fost o răsfățată în vacanță: a stat la plajă, s-a delectat cu delicatesele locale și a vizitat locuri încărcate de istorie. Peste tot pe unde a mers, vedeta noastră a fost confundată cu celebra cântăreață Shakira.
„M-am răsfățat cu fructe de mare, am mâncat carne de cămilă, am băut sucuri naturale excepționale, ideale pentru hidratare și bogate în nutrienți. Mi-a plăcut mult sucul de trestie de zahăr, extrem de popular și revigorant, ador și sucul de mango egiptean, renumit pentru gustul său intens, și hibiscusul (karkadeh), servit rece sau cald.
De fiecare dată când merg în Egipt mă simt minunat, oamenii de acolo sunt foarte amabili și primitori, peisajele și apa sunt superbe, mâncarea este tare bună, iar prețurile sunt foarte bune.
Și, bineînțeles, la fiecare vacanță în Egipt sunt confundată cu Shakira. Oamenii de acolo mă strigă Shakira. Mi-au zis că eu sunt Shakira de România!”, a mai povestit Ornela Pasăre, în exclusivitate pentru Click!