Cine este Daniel Ilie sau “Varză”, concurentul care l-a cucerit pe Cheloo la iUmor
Cea de-a treia ediţie a emisiunii “iUmor”, difuzată duminică, 10 martie, la Antena 1, a clasat postul pe locul întâi în topul audienţelor, dar a fost, se pare, şi în topul preferinţelor durului jurat Cheloo. Solistul de la Paraziţii a fost impresionat de Daniel Ilie, alias Varză, despre care a avut numai cuvinte de laudă.
Un număr de stand-up susținut de Daniel Ilie aka Varză a fost cel care i-a amuzat pe juraţi şi i-a determinat să retrăiască amintiri de la începuturile industriei muzicale româneşti, mai exact din anii 2000. Varză i-a captivat pe toţi cei prezenţi în sală, deşi s-a văzut nevoit să menţioneze încă de la început: „E un mare dezavantaj să te ştii cu juraţii. Oamenii, ştiind ce faci, au nişte aşteptări <<wow>>!”. El a venit la iUmor cu un număr inspirat chiar din viaţa lui, mai exact din primele momente trăite pe scenă. „Eu am venit azi pentru că mă simt bine pe scenă!”, le-a povestit el în culise prezentatorilor show-ului, Şerban Copoţ şi Dan Badea.
Cheloo: "Daniel Ilie e un artist adevărat"
Pe Cheloo l-a cucerit: „Nimeni nu povesteşte mai frumos ca băiatul ăsta. Ştie să joace, ştie să captiveze omul, e un artist adevărat!”, a mărturisit juratul, în vreme ce Bendeac a completat: „Numărul pe care l-ai făcut tu adineaori este unul dintre cele mai valoroase din istoria iUmor! Omul ăsta ar putea să facă un rol extraordinar în teatru. Îmi vin instantaneu în minte zece piese şi zece roluri în care ar putea să fie extraordinar!”. La finalul reprezentaţiei sale, toţi juraţii s-au ridicat în picioare pentru a-l felicita. Varză a primit trei voturi.
“În anul 1999 am înfiinţat o trupă, Terles Berles. Eram atât de falşi, încât falsam şi playback-urile”, şi-a început Varză numărul, în faţa juraţilor. Într-adevăr, în perioada în care trupele româneşti apăreau ca ciupercile după ploaie, Daniel Ilie şi colegul Florin Măxineanu au înfiinţat trupa Terles Berles, un nume haios, cu autoironie, pe care nu ai cum să-l uiţi prea uşor. Au găsit şi o melodie cu nume la fel de sonor, “Tanga balanga”, aşa că nu aveai cum să îi ţii minte. Evident că succesul s-a lăsat mult aşteptat, cei doi nereuşind nici să se impună la vremea aceea aşa cum au făcut N&D sau Animal X, nici să rămână în topurile muzicale. Dar de talentul de povestitor al lui Daniel Ilie se bucură acum spectatorii care merg la show-urile lui de stand up comedy, căci da, fostul solist de la Terles Berles şi-a dat seama că asta e menirea lui: să facă oamenii să râdă. Daniel Ilie sau “Varză”, concurentul care l-a cucerit pe Cheloo la iUmor, merge prin spectacole cu Dan Ţuţu şi au deja un număr mare de fani.
Daniel Ilie îi distrează şi pe copii, pentru că are tot felul de reprezentaţii de improvizaţie, iar în televiziune făcea furori la Naţional TV, în 2004, în emisiunea “Taxi Driver”.