Cine este iubitul Andreei Tonciu. Bruneta şi-a dezvăluit relaţia

29 octombrie 2015 16:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Tonciu şi-a făcut ordine în viaţa sentimentală. După o relaţie de şase ani cu fotbalistul Nicolae Mitea, care nu s-a concretizat, bruneta şi-a găsit liniştea în braţele lui Daniel Niculescu, un băiat mai mic decât ea cu cinci ani. Click! a aflat cine este iubitul Andreei Tonciu, bărbatul care îi face inima să-i bată mai tare.

Vârsta nu pare să fie un impediment în relaţia lor. Andreea Tonciu (29 de ani) se iubeşte cu Daniel Niculescu (24 de ani) şi au făcut publică relaţia lor la începutul acestei luni. De când nu se mai ascund, bruneta publică zilnic fotografii cu noul ei iubit în ipostaze siropoase. 

Cine este iubitul Andreei Tonciu. S-a mutat cu ea de ceva timp

Andreea Tonciu este îndrăgostită până peste urechi. Bruneta este nedezlipită de iubitul ei. Ea a făcut de curând un pas important în relaţia lor şi a decis să se mute sub acelaşi acoperiş. Despre bărbatul care o face pe Andreea fericită, apropiaţii povestesc că este un tânăr afacerist pe care vedeta tv l-a cunoscut întâmplător.

Aşadar, putem spune că astrele s-au aliniat aşa cum trebuie pentru brunetă, căci din ziua în care l-a văzut pe Daniel, cei doi s-au întâlnit non-stop. Ea s-a mutat acasă la iubit, după ce a primit undă verde din partea părinţilor. Click! a aflat cine este iubitul Andreei Tonciu şi ce are el atât de special de a făcut-o pe brunetă să afirme despre el că şi-a găsit sufletul pereche.

Cine este iubitul Andreei Tonciu. Daniel a făcut sport de performanţă 

Cine a văzut-o pe Andreea Tonciu lângă noul ei iubit nu a putut să nu remarce că tânărul este un bărbat chipeş. Este şi de înţeles de ce Daniel Niculescu are corpul intens lucrat. Iubitul brunetei este fost sportiv de performanţă. Daniel a practicat boxul şi a fost un împătimit al sălilor de fitness, însă nu a mai călcat de ceva vreme pe acolo. Şi Andreea are aceleaşi pasiuni însă, cei doi nu s-au cunoscut într-o sală de sport, ci culmea, într-o parcare. "Erau la un mall şi s-au văzut întâmplător. Au rămas împreună de atunci. Şi au trecut aproape trei luni", a povestit un apropiat al cuplului pentru Click!. Despre Daniel Niculescu nu se ştiu foarte multe lucruri, pentru că Andreea a preferat ca de data aceasta în relaţia ei să fie mai discretă şi să lase faptele să vorbească pentru ea. Noul iubit al brunetei a locuit mai mulţi ani la Bologna. El chiar şi-a făcut o parte din studii în străinătate. Daniel a terminat liceul în Italia.   

Mai multe