Cine este noul bărbat din viața Mirelei Popa? Interviu exclusiv cu fosta soție a lui Bogdan Stelea

9 mai 2019 10:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Am întâlnit-o pe Mirela Popa (ex-Stelea) în Dubai chiar înainte de lansarea colecţiei sale Resort 2019 la restaurantul Hakkasan, de la Emirates Palace din Abu Dhabi.

Profesional, lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine, până la sfârşitul anului Mirela având în plan şi deschiderea primului ei magazin în Dubai. În plus, experienţa în Emirate i-a adus şi o nouă provocare profesională într-un alt domeniu. Şi cum nimic nu este întâmplător, aşa l-a cunoscut şi pe bărbatul alături de care îşi construieşte de doi ani noua sa viaţă în Dubai şi despre care ne-a povestit în exclusivitate în interviul care urmează, însoţit de prima şedinţă oficială de cuplu în splendida lor locuinţă. 

Te-ai mutat aici acum patru ani. Cum ai ajuns la această decizie, care sigur n-a venit peste noapte?

Mirela: Gândul acesta prinsese contur de dinainte de a mă căsători cu Bogdan Stelea, cred că atunci când l-am cunoscut pe Bogdan eram hotărâtă să mă mut. Dar când relaţia noastră a avansat, bineînţeles că n-am mai vrut să plec. După ce ne-am despărţit, a urmat o perioadă de aproape un an în care am călătorit de opt ori în Dubai şi de vreo patru ori în Europa.

Dar n-a fost o mutare simplă.Aşa e. Prietena mea cea mai bună locuieşte în Dubai. Nu am fost singură şi m-a ajutat foarte mult lucrul ăsta. Pentru că era mai uşor pentru mine, aveam cu cine să comunic, ştiam cum se mişcă lucrurile acolo. Avea cine să mă ajute. Nu e simplu să te muţi într-o ţară străină, mai ales într-o ţară arabă, cu o altă cultură, altă mentalitate şi să ştii exact ce trebuie să faci, care sunt etapele. Nu vorbim de o ţară unde te poţi muta peste noapte dacă nu-ţi poţi închiria o locuinţă, dacă nu ai un permis de rezidenţă. Şi nu poţi avea permis de rezidenţă dacă nu ai un job. Acesta a fost şi motivul pentru care m-am decis în primă instanţă să caut un job care să mi se potrivească, în mediul luxury, unde să pot să cunosc cât mai mulţi oameni, să-mi fac conexiuni, ca pe viitor să mă pot focusa pe ce-mi place mie: designul. Şi am obţinut jobul de brand manager la Swiss Smile, un brand de lux de igienă orală.

Când ai venit aici, exista deja bărbatul din viaţa ta?Nu, dacă ar fi existat mi-ar fi fost mult mai simplu. Ne-am cunoscut ulterior, după mai bine de un an, prin prisma mediul de business în care lucrăm. Multă vreme relaţia noastră a fost strict profesională şi am petrecut mult timp muncind împreună. Am primit de la el foarte multe sfaturi utile, m-a încurajat şi m-a învăţat cum să fac faţă unor situaţii. Îmi spunea că totul se învaţă, că trebuie să am răbdare, că sunt foarte bună pe vânzări şi pe construirea de imagine. Comunicăm foarte bine şi asta a contat enorm.

Iată cum arată și cine este bărbatul cu care se iubește acum Mirela Popa!

Mai multe