Cine este trădătorul de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"?
Degeaba au mâncat Andreea Moldovan şi Mihai Trăistariu viermi şi ouă clocite şi au câştigat toate cele 12 stele la "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" În rucsacul unui concurent au fost găsite lucruri interzise, ceea ce i-a lăsat pe toţi fără mâncare.
Cum nu se dezlipea de geanta sa de când a ajuns în tabăra din jungla africană, un concurent a trezit suspiciuni. Deşi este idolul domnişoarelor, cu abdomenul sculptat, Dorian Popa a pierdut teren în ochii reprezentantelor sexului frumos.
În rucsacul cântăreţului, organizatorii au găsit mai multe pliculeţe de zahăr şi cafea, pe care ar fi trebui să le predea când a ajuns în tabără. Pentru că nu a făcut acest lucru, Dorian şi toţi ceilalţi 11 concurenţi au fost pedepsiţi. Au primit o lovitură, acolo unde îi doare cel mai tare, pentru că acum aveau ocazia să mănânce altceva decât orez şi fasole. Cele 12 stele câştigate de casnica de la Masterchef şi Mihai Trăistariu le-ar fi putut aduce o masă copioasă vedetelor. În timp ce îşi făceau planuri, au fost anunţaţi că li s-a "tăiat" mâncarea.
"Mie mi-a dat Dorian un pliculeţ de zahăr, pentru că aveam iar palpitaţii, şi m-a ajutat, dar nu m-am gândit că are asupra lui produse interzise", a spus Ruby dându-l astfel de gol pe artist. Ceilalţi concurenţi au susţinut că nu aveau idee că în rucsacul colegului lor se află zahăr şi cafea.
Ca să-şi spele păcatele, Dorian a refuzat porţia lui de mâncare.
"Sunt celebru, scoate-mă de aici!": Vedetele, puse să îndure condiţii austere în jungla africană
Concurenţii de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" sunt Elena Merişoreanu, Cătălin Moroşanu, Gina Pistol, Ruby, Dorian Popa, Pacha Man, Elena Lasconi, Mihai Trăisariu, Andreea Moldoveanu (casnica de la Masterchef), Luminiţa Nicolescu, antrenoarea de fitness a Valentinei Pelinel, Alina Plugaru şi Gabi Jugaru.
În perioada petrecută în junglă, toți participanții vor fi filmați în permanență. Vedetele trebuie să doarmă sub cerul liber, să facă duș folosind cascada din apropiere, să renunțe la orice fel de contact cu lumea exterioară și la tabieturile care de obicei le fac viața atât de plăcută. Ei vor fi nevoiți să se adapteze condițiilor austere din jungla africană, îndeplinind sarcini zilnice pentru a-și asigura supraviețuirea atât a lor, cât și a celorlalți participanți de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici".