Cine i-a îmbrăcat pe soții Iohannis la întâlnirea cu Obama

1 octombrie 2015 15:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Președintele României, Klaus Iohannis, și Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, au purtat ținute vestimentare semnate de un designer român, la întâlnirea istorică cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și cu Prima Doamnă, Michelle Obama. Cuplul prezidențial a participat la recepția tradițională de la New York, care a fost organizată cu ocazia Summitului ONU (Organizația Națiunilor Unite).

Klaus Iohannis a purtat un costum bleumarin, cămașă albă și cravată de culoare turquoise, care s-a asortat cu nuanța rochiei soției sale, Carmen Iohannis.

Alexandru Ciucu a realizat ținutele vestimentare pe care cuplul prezidențial le-a purtat la cele mai importante evenimente din ultimul an, în atelierul său din București. Costumele purtate de șeful statului au fost realizate pe baza tehnicii de croire moștenită din generație în generație, respectând tendințele actuale și folosind materiale de cea mai bună calitate. Klaus Iohannis a ales costumele designerului la evenimente importante precum întâlnirea cu Prințul Charles al Marii Britanii, la recepția oferită de Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și Regina Letiția.

Prima Doamnă a României poartă la ceremoniile oficiale din țară sau de peste hotare vestimentații realizate de Alexandru Ciucu. A fost cazul unor evenimente precum ceremonia de primire a Președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Cotroceni, vizita în Spania, primirea delegației Portugaliei la București, lansarea cărții “Primul Pas”, semnată de Klaus Iohannis, vizita la Vatican,  recepția de la Roma, oferită de Președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Mai multe