Claudia Pătrăşcanu a intrat pe ultima sută de metri cu sarcina. Cât de mult s-a îngrăşat

13 noiembrie 2014 11:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Claudia Pătrăşcanu mai are puţin şi naşte. Peste două săptămâni, ea şi iubitul ei, Gabi Bădălău, vor deveni părinţi pentru prima dată.

Fosta componentă a trupei Sexxy e o graviduţă fericită şi nerăbdătoare. Ca orice viitoare mamă, Claudia aşteaptă să-şi ţină cât mai repede copilul în braţe, "minune" care se va petrece peste o jumătate de lună. Fire activă, bruneta şi-a modificat semnificativ programul zilnic, dar totuşi face în continuare multă mişcare

"Mă aflu în ultimele două săptămâni şi continui să fiu activă, dar fără să exagerez. Nu pot să stau întinsă în pat şi să aştept, pur şi simplu, să nasc. Chiar şi în primele trei luni, când se recomandă evitarea efortului, am călătorit, am mers pe jos, am urcat opt etaje şi am făcut aproape tot ce făceam înainte, dar fără sport intens, evident. În ultimul trimestru, într-adevăr, mi-e mai greu cu somnul, mă mişc şi respir un pic mai greu, dar am avut o sarcină uşoară. În ultima lună n-am mai condus. Am renunţat la sală pentru că sună a disperare teama să nu te îngraşi. Am făcut acasă mişcări din programul pentru gravide şi am mai înotat la piscină. Am luat vreo 14 kilograme, dar prietenii îmi spun că nu se vede surplusul", a declarat ea pentru ziarul Ring.

Se căsătoreşte cu Gabi Bădălău

Claudia şi iubitul ei au planuri şmari după naşterea copilului lor. Cei doi intenţionau să se căsătorească civil înainte de a deveni părinţi, dar, până la urmă, au hotărât că ar mai bine să spună "Da" după ce Claudia va aduce pe lume bebeluşul. Cei doi au o relaţie de mai puţin de un an.

Mai multe