Claudia Pavel, accident vestimentar de Revelion! Decolteul a fost prea generos
Are 32 de ani și este lipsită de orice fel de inhibiție! Claudia Pavel, fosta solistă a trupei Candy, e mai sexy ca niciodată. Nu și-a refăcut viața sentimentală, dar asta nu o împiedică să își arate frumusețea.
Claudia a fost una dintre vedetele Revelionului organizat de Kanal D. A purtat un decolteu foarte curajos și provocator, fiind de departe atracția serii. La un moment dat, când a vrut să se aplece, a fost, însă, cât pe ce să pățească un accident vestimentar chiar în noaptea Anului Nou!
Pe solistă o veți putea vedea concurând la Exatlon, un reality show care va debuta la Kanal D din 7 ianuarie.
Claudia Pavel s-a născut în Mangalia, în anul 1984, și - de la o vârstă fragedă - și-a manifestat pasiunea pentru muzică și arte. A început orele de canto în copilărie, cursuri pe care le continuă și acum iar în anul 2000 se lansează cu trupa Candy.Un an mai târziu, Claudia părăsește trupa și începe cariera solo. Lansează cinci albume, iar piesele ei ajung în fruntea clasamentelor muzicale.Colaborează cu nume sonore din industria muzicală, precum Marius Moga, Smiley, CRBL, dar și cu artiști internaționali, precum Fatman Scoop și Ja Rule. Piesa „A Guy Like You” este cel mai recent feat internaţional al Claudiei, cu Dante Thomas.În decembrie 2014, Claudia Pavel propunea bucureștenilor o călătorie în spaţiul american al musical-ului, jazz-ului şi gospel-ului cu spectacolul „Nopţi americane la Bucureşti”, organizat cu sprijinul Ambasadei Americii.În 2015, Claudia Pavel lansa piesa în limba română Suna-mă. Iar în perioada 2016-2017, artista lansează opt piese. Alături de pianistul Dan Ardelean susține spectacolul de jazz și musical „Capriciile Evei”, laTeatrul Național din București. În 2017, Claudia Pavel se implică în mai multe aspecte ale creației muzicale: pe lângă interpretare, compune liniile melodice și versurile pieselor sale. În luna august a acestui an, Claudia lansează single-ul „Far Away”, ultima piesă în limba engleză din recenta „pentalogie a dragostei”, din care mai fac parte piesele „Privilege”, „Deja vu”,„Touch Me” şi „Supernova”.În octombrie 2017, filmează videoclipurile pieselor în limba română „Dependentă” și „Muza ta”, scrise de George Popa, respectiv de Ivan Caragea. La 17 noiembrie lansează piesa „Dependentă”.