Clipe de panică la emisiunea Click! Alex Constantin: "Nu aud cu stânga"
În timpul oricărei emisiuni transmise în direct, există momente mai puţin plăcute pentru prezentatori şi invitaţi. Alex Constantin a trecut prin clipe de panică în cadrul ediţiei de luni a emisiunii Click!, de la Prima TV.
În timp ce în platou se aflau Nelu şi Micutzu, care au vorbit despre emisiunea lor "Neam legat", dar şi despre clipul piesei "Cine e grăşuta mea?", prezentatorul a avut parte de un incident neplăcut.
Casca lui Alex i s-a desprins, iar o parte i-a rămas în urechea stângă.
"M-am legat de o chestie şi nu pot să mă dezleg", a spus el râzând când Diana Bart l-a întrebat ce a păţit.
Micutzu, care văzuse ce s-a întâmplat, l-a întrebat cum se aude.
"Ca într-o scoică", a fost răspunsul lui Alex, care a devenit serios însă: "Nu aud cu stânga".
Deşi cei trei, Diana, Nelu şi Micutzu, s-au oferit să îl ajute, el a preferat să scoată bucata singur. Deşi era deranjat, prezentatorul a continuat interviul, iar într-un final, după câteva minute de încercări, Alex a reuşit să scape de mica lui problemă şi a scos bucata buclucaşă din ureche.