Coana Chiva din reclame: «M-am tuns că mi-am ars părul de la fixativ»
29 martie 2016 23:47
Vedete românești
Ultima actualizare:
Toată lumea o ştie din reclamele la produsele Covalact, unde o interpretează pe pretenţioasa Coana Chiva, dar şi din telenovele precum „Inimă de ţigan” sau „Regina” (Acasă TV).
Actriţa Nataşa Raab (62 de ani), prezentă luni (28 martie), la gala Premiile Gopo, ni s-a plâns că a avut probleme cu podoaba capilară: „Mi-am ars părul de la un fixativ, înainte de a urca pe scena unui spectacol, aşa că a trebuit să merg la coafor şi să-l scurtez. Aş vrea să scap şi de câteva kilograme care sunt în plus”.
Ceea ce nu ştiu telespectatorii despre actriţa care pronunţă inconfundabil spumoasa replică ”Prea bun, prea ca la ţară” este că a fost un manechin de succes în anii ’80.