Cod roșu de goliciune! Răduleasca, fără sutien și într-o pereche minusculă de bikini
Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai dezinhibate vedete de la noi. Nu-i pasă ce spune lumea și face mereu doar ceea ce vrea. Operațiile de înfrumusețare și ținutele la limita decenței au aruncat-o de multe ori în vâltoarea bârfelor, dar pe ea nici că o interesează. La cei 47 de ani împliniți recent, Răduleasca are un trup de adolescentă. Adevărat, o adolescentă "tunată", dar nimeni nu poate nega faptul că arată foarte bine.
Sportul și dieta s-au prins cum nu se poate mai bine de jurata de la "Românii au talent". Respectate cu strictețe, acestea au devenit aproape o religie pentru diva de la Monaco, ceea ce-i permite să-și scoată trupul sculptat la înaintare atunci când vrea să dea câte o "bombă" pe Internet.
Așa se face că, Răduleasca, înfierbântată de arșița verii, s-a pozat doar într-o pereche minusculă de bikini, în ceea ce este probabil piscina noii sale case luxoase. Nu a renunțat la aceesorii. Pălăria, ochelarii de soare și brățările au fost mai importante decât sutienul, așa că vedeta nu s-a putut lipsi de ele. Și-a lăsat fanii să o admire și din față, dar și din spate, iar cei care au făcut ochii mari nu au fost puțini deloc.