Cofetarul de la PRO TV și-a primit clienții la ciocolată, cu sacii de ciment în poartă

25 noiembrie 2016 20:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

O lună şi jumătate a fost pe şantier, a reamenajat din temelii noul sediu al cofetăriei “Chocolat” din Dorobanţi, iar ieri Tudor Constantinescu a deschis oficial uşile localului de fiţe. Cu o seară înainte însă, cofetarul a făcut o inaugurare privată, pentru clienţii-prieteni. Aceştia s-au împiedicat la intrare de saci de ciment, găleţi cu vopsea şi materiale de construcţii.

Acum poate să răsufle uşurat! Vineri (25 noiembrie) în jurul prânzului, Tudor Constantinescu (40 de ani), fostul jurat al emisiunii “Bake of  Romania”, difuzată la PRO TV, a deschis larg uşile cofetăriei sale, afacere pe care o manageriază în Bucureşti din anul 2006. O lună şi jumătate a muncit cofetarul la noul proiect. Mai precis, de pe 4 septembrie, când acesta a părăsit cu scandal spaţiul din strada Radu Beller, nr. 13, unde a avut deschis pe parcursul a cinci ani restaurantul „Chocolat”. Şi asta, după ce, timp de patru luni, nu i-a mai plătit proprietarului chiria.

A adunat datorii de circa 80.000 de euro la Marin Pandele, iar, de necaz că acesta l-a acţionat în instanţă, i-a demolat, pur şi simplu, localul. Apoi, a plecat. Cofetarul nu s-a dat bătut şi şi-a redeschis sediul în “buza” celui vechi, mai precis pe Radu Beller, nr 35. Noua cofetărie nu este cu nimic diferită faţă de cea veche: acelaşi decor, aceeaşi atmosferă, aceleaşi produse.

Vineri, la ora 15.00, localul a fost deschis oficial, iar clienţii începuseră să îşi facă apariţia. Însă adevăratul spectacol s-a petrecut cu o seară înainte, când Tudor Constantinescu a făcut acolo o petrecere restrânsă, pentru prieteni şi pentru clienţi de lux.

Chiar dacă patronul se afla în toiul amenajărilor, iar la intrare tronau o scară imensă, mai mulţi saci de ciment şi găleţi cu vopsea, invitaţii au trecut cu vederea şi au dat iama în dulciuri fine, belgiene. Fotoreporterii Click! au surprins desfăşurarea de forţe, pas cu pas.

Ospăţul s-a terminat târziu, în noapte, iar la plecare Tudor Constantinescu a avut grijă să-l îmbrăţişeze pe fiecare invitat în parte. Cofetarul a făcut parte din juriul emisiunii-concurs “Bake off România”, care s-a difuzat în primăvara acestui an, la Pro TV. Deşi între timp cofetarul făcuse cunoştinţă cu arestul preventiv, Pro TV nu a putut să-l mai scoată din echipă, deoarece mare parte din emisiune fusese filmată.

La sfârşitul anului trecut, Constantinescu a fost acuzat de evaziune fiscală prin lanţul de magazine “Chocolat”, pe care îl conduce.

Ea este moştenitoarea afacerii cu dulciuri

Patronul reţelei “Chocolat” a bifat două emisiuni importante în cariera lui, la care a participat în calitate de jurat: “Top Chef” (Antena 1) şi “Bake off Romania” (PRO TV) . În perioada primului proiect a avut parte şi de realizări personale, căci Tudor Constantinescu a întâlnit-o pe Olena, o ucraineancă superbă, care i-a şi dăruit un copil. 

Este vorba despre o fetiţă, care acum are 4 ani. “Cred că e cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. Am avut grijă şi de mămică, pentru că, deh, au fost depresiile de după naştere. Dar mergem înainte, învăţăm, ne maturizăm. Dar e greu. După părerea mea, un băiat devine bărbat atunci când devine tată. Acum nu mai pot să copilăresc”, spunea Tudor, în urmă cu trei ani, într-un interviu pentru jurnalul.ro.

Mai multe