Colegii Soranei nu cred că ea s-a accidentat la Ultimul Trib
Accidentarea Soranei de la ultimul Duel este pusă la îndoială chiar de către colegii săi, după ce aceasta a încercat să îi convingă că nu poate să intre încă în teren la jocul de Salvare.
Pusă la zid, Sorana a încercat să se justifice, susținând că durerea la umăr îi poate reactiva probleme medicale mai vechi și nu vrea să își asume acest risc. ”N-am spus nimic înainte de joc pentru că voiam să discut și cu medicul. Aș putea să risc și să joc, dar să risc o accidentare. Eu nu îmi bat capul cu cine crede că mă doare sau nu, eu știu clar ce mi s-a întâmplat, ce știu și ce simt, cine nu mă crede, d-aia nu mai pot eu!”, a spus Sorana.
”E o competiție dură, în care trebuie să fii apt, dacă tu nu ai vorbit de problema asta înainte, ci doar după ce ai aflat ce presupune proba, nu înțeleg”, a spus Ionuț Iftimoaie, supărat pe ezitarea colegei sale.