Concerte 2019. Distinto, spectacol dedicat mamelor la Teatrul Național de Operetă

15 martie 2019 15:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Formația DISTINTO va susține la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în data de 17 martie 2019, de la ora 19, spectacolul intitulat „Mama, mulțumesc!”. Evenimentul este organizat de Tao Records, în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, cei trei tenori de la DISTINTO ne propun un spectacol în Luna Mărțișorului, de data aceasta dedicat celei mai importante persoane din viața fiecăruia dintre noi, cea de la care pornește călătoria noastră în această lume, mama! Cei trei artiști, Octavian Dobrotă, Marius Olteanu și Mihai Radu, care formează prima trupă pop-opera din România, ne invită la o seara melancolică, plină de recunoștință, o confesiune despre copilăria și drumul în viață, printr-o serie de melodii nemuritoare ca „Mulțumesc, iubita mamă”, „Per te”, „Mamma”, abordate în manieră pop-opera, dar și piese proprii ca „Aripi să zbori” sau „Nu vreau să te pierd”. Se anunță un spectacol de înaltă ținută și mare rafinament pentru toti iubitorii de artă.

Biletele se pot procura de la casa de bilete a Teatrului National de Opereta și Musical „Ion Dacian” (bd. Octavian Goga, nr.1, Bucureşti) sau online, de la startickets.ro sau bilete.ro. Prețul biletelor este de 80 lei şi 50 lei.

Mai multe