Concertul Angelei Gheorghiu, «lânos, lăbărţat, artificial»

30 noiembrie 2014 23:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cuvinte grele la adresa Angelei Gheorghiu (49 de ani), după concertul pe care celebra noastră soprană l-a susţinut pe 9 noiembrie la Théâtre des Champs-Elysées din Paris.

“Lânos, lăbărţat, fără sare, fără viaţă, artificial”, aşa descriu jurnaliştii francezi spectacolul respectiv, în care diva a cântat împreună cu tenorul Marius Vlad Budoiu. Nici acesta n-a scăpat de “epitete” dure, traduse şi remarcate de site-ul ziaristionline.ro. “Pentru a străluci şi mai mult în acest univers sterilizat, Angela Gheorghiu n-a găsit nimic mai potrivit ca s-o pună pe ea în valoare, decât să aducă un obscur tenor român numit Marius Vlad Budoiu, care pe deasupra mai e şi afon. Adevărată caricatură, un fel de marionetă ieşită de-a dreptul din Muppets Show, tenorul cu voce urâtă şi derapantă se scremea să dea replica şi ne martiriza urechile”, scrie cronicarul francez François Lesueur pentru site-ul de specialitate www.concertclassic.com. Cochetă, Angela Gheorghiu a primit bile negre şi pentru faptul că a schimbat mai multe ţinute şi coafuri în timpul spectacolului: „Admiratorii săi au fost serviţi pentru ce-au plătit: trei rochii, trei coafuri ajustate cu tot felul de meşe, totul însoţit de ocheade şi de pauze afectate, pe care speram să nu le mai vedem niciodată pe vreo scenă”. În aprilie, soprana a mai intrat şi în gura nemţilor, fiind poreclită “anulatoarea de concerte”.

Mai multe