Concurenţii de la «Ultimul trib» au plecat în Madagascar! Cine i-a însoţit la aeroport
Cei 21 de concurenţi, care vor participa în trei echipe la reality-showul „Ultimul trib”, de la Antena 1, au plecat în dimineaţa zilei de 8 august, în Madagascar. Vedetele, sportivii, dar şi oamenii obişnuiţi, care vor forma cele 3 triburi, s-au prezentat dis de diumineaţă la aeroport, însoţiţi de persoanele dragi.
Nebunie mare în dimineaţa zilei de 8 august, la Terminalul Plecări, de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Însoţiţi de rude, care au preferat să renunţe la somn pentru a mai prinde câteva ore alături de cei dragi, cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib” au părăsit România, cu destinaţia Madagascar. Primul care a ajuns în aeroport a fost chiar Dorian Popa, care nu a venit singur, ci însoţit de Mamișor, mama lui, care a rămas cu această poreclă după “Asia Express”.
„Abia aşteptam să plec!”, a spus Dorian, care a venit pregătit atât fizic, cât şi psihic, pentru aventura exotică în care porneşte. „Mi-am propus să nu am nici o trăire negativă, nici măcar o oră din cele multe zile pe care le vom petrece acolo. Chiar mi-am propus să ridic moralul echipei mele!”, a mai spus el, iar apoi a completat râzând: „Eu sper la un somn bun înainte de orice, când vom ajunge, dar nu m-ar mira nimic!”. Daniela Crudu a reuşit performanţa de a depăşi limita bagajului de cală cu „doar” 10 kilograme. Dima Trofim a venit împreună cu fratele său, dar şi cu câţiva prieteni. Şi fosta solsită de la A.S.I.A. a venit cu iubitul, Cosmin.
„Mi-am luat cu mine poze, una cu mama şi cu tata, pe care o port mereu cu mine, şi una cu mine şi Cosmin, dar şi o iconiţă de la Mănăstirea Tismana”. Sunt convinsă de faptul că noi ne-am făcut bagajele frumos, ne-am luat cosmetice, dar n-o să primim mai nimic la destinaţie!”, a povestit ea. Şi alți concureţii au venit cu persoane dragi. De exemplu, actorul Silviu Mircescu, care face parte din echipa oamenilor obişnuiţi, a venit cu Roxana Niculae, iubita lui, care face parte din echipa matinalului de weekend de la Antena Stars.